PĂSĂRILE DE LÂNGĂ NOI

Duminică, 31 martie, sărbătorim ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂSĂRILOR.

Cred că pentru această sărbătoare ar fi cel mai potrivit un articol despre păsările sălbatice care au ales să trăiască pe lângă oameni, în ograda de la ţară sau în firidele blocurilor de la oraş, pe stâlpii de electricitate sau printre schelele metalice ale unui pod. Vrăbiuţele, porumbeii, guguştiucii, rândunicile, berzele, lăstunii de casă… o mulţime de păsăret care a reuşit să se adapteze în condiţiile tot mai vitrege ale societăţii umane.

Vrăbiuţele

Mereu active, iscoditoare, în căutare de hrană şi adăposturi mai bune, gălăgioasele vrăbiuţe trăiesc în cârduri mari pe lângă case şi blocuri. La câmpie, la poalele munţilor, peste tot unde găseşti o aşezare omenească, găseşti şi vrăbiuţe. Suntem atât de obişnuiţi cu ele, că nici nu le mai băgăm în seamă. Dar, dacă nu ar mai fi, am duce dorul ciripitului lor vesel.

Vrăbiuţele sunt păsări cântătoare, deosebit de gălăgioase la oraşe, unde ciripitul lor a căpătat forţă, să acopere zgomotul motoarelor şi sunetele citadine stridente. Vorbesc mult între ele, se anunţă una pe alta unde sunt surse noi de hrană, iar cea care găseşte prima vreun biscuite pe trotuar îşi cheamă toate suratele. Pe vreme frumoasă, vrăbioii obişnuiesc să cânte să atragă atenţia vrăbiuţelor şi să marcheze teritoriul familiei lor.

Descoperă o poveste frumoasă despre vrăbiuţe aici: http://www.pasaridinromania.com/search/label/vrabia%20de%20casa

Porumbeii

Nelipsiţi din parcuri şi pieţe, oriunde oamenii obişnuiesc să arunce firimituri de pâine şi boabe, porumbeii se simt mult mai bine la oraşe, decât la sate. Oportunitatea de a găsi hrană în mediul citadin este mult mai mare. Pe de altă parte, tot aici găsesc mult mai uşor şi locuri adecvate pentru cuiburi sau ascunzători. Parcă le place mai mult să stea pe statui, acoperişuri şi ziduri, decât prin copaci.

S-au adaptat incredibil de bine în mediul de beton şi sticlă, mult mai repede decât alte specii. De altfel, porumbelul este prima pasăre „domesticită” de om… aşa credem noi J… în realitate, eu cred că porumbelul s-a lăsat domesticit pentru că omul este sursa cea mai bogată de hrană.

Rândunicile şi drepnelele

Ele vin întodeauna cu primăvara pe aripi. Se spune că vremea se încălzeşte abia când se aude primul gângurit de rândunică. Când se întorc acasă, la cuiburile pe care le-au construit pe sub streşini, în şură sau în grajd, la colţul unei terase sau la umbra ocrotitoare a unui balcon, rândunicile se adună stoluri pe firele de curent electric şi încep să sporovăiască bucuroase. Îşi caută perechea şi se apucă neîntârziat de treabă: deretică pereţii cuiburilor, le întăresc cu lut şi le căptuşesc cu pene moi găsite prin ograda găinilor. Un cuib poate fi construit din 750 până la 1.400 de bulgăraşi de pământ (V. Ciochia „Mic tratat de ornitologie” 2007).

Rândunicile preferă casele de la sate, pe când rudele lor mai mari, drepnelele, preferă oraşele. Ambele specii se hrănesc cu insecte pe care le prind în zbor şi nu sunt interesate de hrana pe care le-o oferă oamenii, chiar dacă trăiesc pe lângă casele noastre. Au ales, probabil, gospodăriile umane pentru că se simt protejate de păsările răpitoare. Pereţii caselor noastre sunt cea mai bună pavăză pentru cuibul rândunicii şi pentru puişorii ei. În schimb, rândunicile ne apără de insectele sâcâitoare (paianjeni, furnici) şi este o crimă să le distrugem cuiburile, chiar dacă suntem supăraţi de mizeria pe care o lasă dedesubt.

Descoperă mai multe detalii din viaţa rândunicilor şi a drepnelelor aici: http://omulcuduhdebufnita.blogspot.ro/2010/08/insectivorele-si-puii-lor-randunica.html

Guguştiucii

Cine nu-i recunoaşte? Sunt peste tot unde sunt şi oameni. Cu ochii lor blânzi, cu gânguritul dulce, guguştiucii sunt păsări blânde care încearcă să se apropie de oameni şi acceptă în jurul lor toate speciile de zburătoare. Nu am văzut niciodată un guguştiuc agresiv, nici măcar cu vrăbiuţele micuţe şi firave. Eu îi admir pentru comportamentul lor paşnic şi pentru sfiala cu care se apropie de seminţe, spre deosebire de porumbei care tot timpul se bat şi se îmbrâncesc, nelăsând nici alte păsări să mănânce alături de ei.

Este uimitor cum o pasăre atât de fragilă şi blândă, precum guguştiucul, a reuşit să migreze din regiunile calde ale Asiei şi să se adapteze la iernile aspre de la noi. În regiunile natale, guguştiucul trăia departe de oameni, dar pornind pe meleaguri străine, înfruntând pericole şi prădători rapace, a ales tovărăşia noastră. Azi îl vedem mai des prin oraşe, pe lângă blocuri, pe aleile cu multă verdeaţă şi pe lângă casele cu oameni primitori, care îi dau de mâncare. Între blocuri, rar se întâmplă să se aventureze vreo pasăre de pradă care să îi fure ouăle şi puii (uliu, gaiţa sau coţofana), iar guguştiucii se simt în siguranţă.

Cine doreşte să afle mai multe informaţii despre guguştiuci, aici găseşte un articol detaliat şi bine documentat: http://www.porumbei.ro/incredibila-faptura-gugustiucul-streptopelia-decaocto/

Berzele

Elegante, maiestuoase, mândre de frumuseţea lor, berzele aduc bucurie în gospodăriile unde îşi fac cuibul. Sunt păsări de baltă, se hrănesc cu peşti, mormoloci, broaşte, şoricei şi tot felul de crustacee, dar preferă să îşi ridice cuibul pe lângă casele oamenilor. Pe stâlpi, pe acoperişul unui grajd, pe un coş de sobă înfundat, în satele aflate în apropierea unor lacuri sau râuri, găseşti cel puţin două, trei cuiburi de berze.

Obiceiul de a convieţui cu oamenii, chiar dacă nu interacţionează cu ei, se păstrează încă din Evul Mediu. Există cuiburi care au fost folosite de sute de ani în continuu, pentru că fiecare generaţie îl consolidează în fiecare an. Ba chiar, prin statele occidentale (unde păsările sunt preţuite şi ocrotite), oamenii ridică stâlpi groşi cu o platformă de metal în vârf pentru a atrage berzele să-şi facă cuiburi. De ce vor să fie vecine cu oamenii? Poate că se simt mai în siguranţă în gospodăriile apărate de câini, poate că au încredere în stabilitatea construcţiilor ridicate de om, pentru că „locuinţa lor”, cuibul, este foarte grea şi are nevoie de o bază solidă.

Citeşte aici mai multe despre viaţa berzelor: http://www.ciconia.ro/Biology.html

Sau aici: http://www.pasaridinromania.com/search/label/barza