Probleme de sănătate

7 cele mai frecvente afecţiuni ale peruşilor
Peruşii, ca majoritatea păsărilor, fac tot posibilul să îşi ascundă durerea, când sunt bolnavi. O pasăre bolnavă devine imediat victima unui prădător în natură, astfel încât înaripaţii noştri mici ştiu cum să îi păcălească pe toţi din jur… cel puţin pentru o vreme. În primele zile sau chiar săptămâni de boală, ei vor încerca să se comporte normal, mai ales când eşti în preajma lor. De aceea, mulţi stăpâni îşi dau seama prea târziu că pasărea lor este bolnavă şi ajung prea târziu cu ea la un veterinar, într-un stadiu în care, poate, tratamentul nu mai are niciun efect. Cu atât mai gravă este situaţia în care peruşul are un stăpân nepăsător, un stăpân care petrece prea puţin timp cu el sau un stăpân de vârstă prea mică să înţeleagă că pasărea lui este bolnavă. Aşa că fiţi atenţi în fiecare zi la starea de sănătate a peruşului vostru!

Iată ce semne trebuie să urmăriţi:

– Respiraţie greoaie

– Balans accentuat al codiţei în sus şi în jos, mai mult decât de obicei

– Le curge nasul sau le curg ochii

– Penele de pe faţă se murdăresc, de la vomă şi seminţe nedigerate date afară

– Vomă cu miros înţepător, acru

– Excremente colorate diferit

– Ochi umflaţi

– Nu se mai pot ţine pe bară

– Stau zgribuliţi, cu penajul umflat

– Sunt lipsiţi de energie, nu se mai joacă, nu mai cântă

Cele mai frecvente afecţiuni

Tumorile: în joaca lor să obţină cât mai multe variaţii de culoare, crescătorii de elită uită că genetica poate produce şi numeroase anomalii. Tumorile sunt destul de frecvent întâlnite la peruşi din cauza împerecherii unor păsări cu defecte genetice necunoscute.

Afecţiuni ale guşiţei: deficienţa de iod din hrană duce la creşterea în volum a glandei tiroide şi, respectiv, la umflarea guşiţei. De aici, derivă şi alte afecţini, care trebuie corectate printr-un tratament adecvat. Afecţiunile guşiţei afectează vocea, astfel că le puteţi descoperi după cum sună ţipetele sau cântecul lor.

Febra papagalilor: afecţiune dată de bacteria Chlamydia psittaci, boală care se transmite şi la om.

Râia: dată de acarieni, mici insecte parazite din familia paianjenilor, care atacă pielea din jurul ciocului şi nasul, pielea de pe gheruţe, formând cojiţe albicioase şi umflături minuscule.

Boli ale ficatului: cel mai adesea asociate cu hrana de proastă calitate, lipsită de verdeţuri.

Infecţia cu virusul polyoma: omoară rapid puii de până la 5 luni. Peruşii adulţi infectaţi cu polyoma devin purtători, dar este posibil să nu aibă niciun semn evident de boală. În schimb, dacă au pui, îi vor îmbolnăvi imediat şi aceştia pot muri, fără un tratament rapid. Virusul polyoma nu se transmite la om. El atacă aproape toate organele păsării, slăbeşte sistemul imunitar, astfel încât pasărea se îmbolnăveşte uşor de alte afecţiuni, precum infecţiile cu bacterii sau alţi viruşi, scade în greutate, devine tot mai apatică,rinichii cedează şi moare.

Deficienţele de calciu, vitamina D şi vitamina A: apar frecvent la păsările care se hrănesc exclusiv cu seminţe şi sunt ţinute în încăperi umbroase, departe de soare.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

PROBLEME CU GUŞIŢA
Guşa, prin funcţia ei de păstrare a hranei înainte de a ajunge în stomac, joacă un rol deosebit de important în procesul digestiv. Este un organ sensibil, care poate fi ţinta unor probleme majore de sănătate. În mod normal, peruşul stochează seminţele decojite în guşă, în timp ce se hrăneşte, iar în următoarele 15 sau 20 de minute, aceasta se goleşte treptat şi seminţele ajung să fie digerate. Obstrucţia guşiţei provoacă dureri, probleme grave de sănătate şi chiar moartea peruşului, dacă nu se intervine.

Cauzele obstrucţiei:

– arsuri;

– supraalimentare;

– infecţii cu paraziţi, ciuperci sau bacterii;

– probleme cu rinichii;

– afecţiuni virale cum ar fi infecţia cu virusul polyoma;

– în cazul puilor, obstrucţia guşiţei apare când mâncarea pe care le-o dă stăpânul este rece.

Dacă guşiţa nu se goleşte, conţinutul acesteia începe să se descompună, fermentează şi respiraţia peruşului are un iz acru.

Simptomele problemelor care afectează guşa:

– penaj umflat, lipsa poftei de mâncare, stare apatică;

– guşa umflată, regurgitare, vomitare;

– sete excesivă: peruşul încearcă să bea multă apă să îşi cureţe guşiţa;

– abdomen umflat;

– culoare anormală a excrementelor.

Examenul clinic

Veterinarul trebuie să ia o probă din seminţele adunate în guşiţă pentru a depista dacă este o infecţie cu bacterii sau paraziţi. De asemenea, sunt utile şi examenul excrementelor sau testele de sânge. (din păcate, în românia, veterinarii nu prea fac aceste lucruri, dau diagnostice din priviri) Peruşul poate fi ajutat să îşi golească guşiţa prin administrarea câtorva picături de ulei de parafină, dar acest lucru trebuie să îl facă tot veterinarul. În cazurile grave, este necesară intervenţia chirurgicală.

Prevenţia

O dietă echilibrată, bogată în seminţe, legume şi fructe proaspete asigură şi buna funcţionare a guşiţei. Curăţenia exemplară din colivie şi din casă (peruşul poate ajunge pe dulapuri unde este praf şi multe surse de infecţie) îl fereşte de paraziţi şi bacterii. Ai grijă să nu iei niciodată colivii făcute din sârmă de cupru sau zinc, pentru că peruşul roade barele de metal şi se intoxică, iar organismul lui firav cedează rapid unei intoxicaţii cu metale grele. Ai grijă să nu stea în frig, dar nici în căldură excesivă, pentru că temperaturile extreme duc la probleme digestive serioase.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
DIAREEA LA PERUŞI
Cauzele sunt diverse pornind de la alimentele interzise, la bacterii, ciuperci sau paraziţi care afectează sistemul digestiv. Păsările, peruşii în acest caz, nu au voie să mănânce orice mâncăm şi noi. Lista cu alimente interzise este deosebit de lungă, fiind incluse aproape toate mâncărurile noastre. Orice preparat cu grăsime, sare sau zahăr le face rău şi poate provoca indigestie, ca atare şi diaree. Hrănirea corectă a peruşilor este esenţială pentru sistemul lor imunitar. Dacă au o rezistenţă slabă în faţa bolilor, sunt mult mai uşor atacaţi de bacterii sau paraziţi, ceea ce conduce şi la diaree. De altfel, diareea nu este o afecţiune în sine, ci simptomul unei boli, semnalul de alarmă care trebuie să îl avertizeze pe stăpân să ia legătura cu un veterinar.

Ce e diaree şi ce nu

Cele mai răspândite afecţiuni care se manifestă de la bun început prin diaree sunt infecţiile cu E.coli, cu streptococi sau cu paraziţi de genul Trichomonas gallinae. Veterinarul trebuie să analizeze la microscop excrementele peruşului şi să depisteze cauza diareeiei, conform căreia îţi va indica tratamentul potrivit. Excrementele unui peruş sănătos sunt sub forma unui colăcel care are în mijloc o parte albă, consistentă, numită uree, înconjurată de fecale închise la culoare. Excrementele nu miros şi se usucă în câteva minute. Dar, după ce peruşul bea o cantitate mai mare de apă sau mănâncă fructe zemoase sau o frunză de salată plină de apă, ureea devine apoasă. Într-o oră sau două, îşi va recăpăta consistenţa obişnuită. Ca atare, excrementele mai apoase, după o masă cu multe lichide, nu trebuie confundate cu diareea. Dacă situaţia persistă şi excrementele rămân apoase zile în şir, acest lucru poate indica o afecţiune a rinichilor.

Nu îl trata după ureche!

Diareea presupune ca şi partea închisă la culoare din excremente să fie apoasă, presupune totodată un miros neplăcut, dar nu întotdeauna. Pe de altă parte, diareea persistă şi se agravează în timp. Penajul de sub codiţă se murdăreşte, excrementele se întăresc, ceea ce este deosebit de neplăcut pentru pasăre şi trebuie curăţată periodic până la vindecare. De îndată ce ai observat diaree în colivie, trebuie să mergi de urgenţă la un veterinar şi să ajuţi peruşul să se însănătoşească.

Măsuri de urgenţă acasă

Iată ce poţi face înainte să ajungi la veterinar:

– curăţă şi dezinfectează colivia;

– schimbă apa de băut cu ceai de mentă sau ceai de gălbenele răcit la temperatura camerei;

– dă-i peruşului miez de morcov fiert şi gălbenuş de ou fiert, mărunţite bine,

– supraveghează pasărea îndeaproape să bea frecvent apă sau ceai, pentru că diareea provoacă dezhidratare şi pierderea electroliţilor.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
INFECŢIILE RESPIRATORII
În ultima perioadă, am primit mai multe mesaje pe blog despre peruşi care par să sufere de infecţii respiratorii sau de afecţiuni ale cavităţii bucale. Am căutat informaţii cât mai concrete despre aceste afecţiuni şi încerc să vă vin în ajutor cu detalii pentru a recunoaşte infecţiile şi pentru a explica unui veterinar simptomele cât mai bine.

1. Micoplasmoza

Cauza: boala este dată de un soi de organisme asemănătoare bacteriilor şi afectează în mod special aparatul respirator, dar şi pe cel reproducător.

Simptomele: dificultăţi în respiraţie, apariţia de secreţii purulente în jurul cerei.

Tratament: se recomandă enrofloxacina şi tylosina, dar veterinarul trebuie să vă indice schema de tratament şi cantităţile necesare.

2. Infecţiile cu ciuperci: candidoza şi aspergiloza

Cauze: candida albicans şi aspergillus fumigatus sunt ciuperci (fungi) responsabile de cele două afecţiuni. Ele se dezvoltă în spaţiile murdare, în coliviile şi în hrănitoarele mizere, necurăţate.

Simptome: dificultate respiratorie, dificultate la înghiţirea seminţelor, pierderea în greutate, somnolenţă, pierderea echilibrului, pasărea stă într-un colţ de colivie, uneori pete albăstrui în interiorul cavităţii bucale.

Tratament: fungilin sirop, dar în doze recomandate de veterinar.

3. Acarioza respiratorie

Imaginea la microscop a acarianului, sursa: hobbyuccelli.it

Cauza: este dată de un acarian, Sternostoma trachaeocolum, un parazit care seamănă cu un paianjen de dimensiuni micronice. Acesta trăieşte şi se reproduce la nivelul aparatului respirator: în trahee, în bronhii, în sacii aerieni ai păsărilor. Se hrăneşte cu sângele peruşilor şi are un ciclu de viaţă de 15 – 20 de zile, dar se reproduce în număr destul de mare, astfel că este greu de stârpit.

Simptome: la început – pierderea apetitului, lipsa de echilibru pe bare, penaj umflat. Când infestarea devină agresivă – peruşii încep să respire mai greu, stau cu ciocul deschis, zvâcnesc din codiţe în ritm cu respiraţia sacadată, emit un sunet ciudat, un hârâit aproape metalic când respiră, mai ales seara, în perioada de repaos. Apar şi secreţii la nivelul ciocului care murdăresc penajul.

Tratament: ivermectrină sau ivomec (o picătură pe cioc), după recomandarea veterinarului, dezinfecţia coliviei prin spălarea cu apă fierbinte şi pulverizarea de permetrină, dezinfecţia tuturor obiectelor cu care pasărea a luat contact, deoarece acarienii se pot ascunde în ele şi pot reinfesta pasărea după ce aceasta se însănătoşeşte. Pot apărea reacţii adverse la tratament, de aceea este bine să nu îl administraţi singuri, ci să consultaţi veterinarul!!!

4. Infecţia cu chlamidia sau febra papagalilor

Cauza: Chlamydia psittaci este o bacterie virulentă şi versatilă, care poate trăi atât în interiorul organismului, cât şi în afara lui, poate ucide o pasăre în 48 de ore sau poate rămâne inactivă în organism timp de 10 ani înainte să se manifeste.

Simptome: diferă în funcţie de rezistenţa păsării şi de gradul de infectare. În general, peruşul va înceta să mai cânte, va fi apatic, supărat, cu penajul umflat, va avea secreţii la ochi şi la nas. Uneori, excrementele capătă o culoare gălbui-verzuie.

Tratament: antibiotice, spre ex. tetraciclina sau vibramicina. Câte o picătură de suc de lămâie în apa de băut este bună în timpul tratamentului, căldură, linişte, curăţenie exemplară… în general, peruşul bolnav trebuie ferit de stres. Dar, înainte de toate, consulataţi veterinarul!

De ce apar infecţiile respiratorii?

O dietă exclusiv bazată pe seminţe, care nu conţin toate mineralele şi vitaminele esenţiale pentru sistemul imunitar, poate provoca îmbolnăvirea peruşilor. Organismul lor devine mai slab în faţa bacteriilor, ciupercilor şi a altor factori care afectează sistemul respirator. Deficienţa vitaminei A, în mod special, este de vină pentru afecţiunile respiratorii, digestive şi ale sistemului reproducător. Iar vitamina A se găseşte în seminţe într-o cantitate foate mică.

Cele mai frecvente infecţii respiratorii la peruşi

Micoplasmoza şi chlamydia sunt cele mai des întâlnite la peruşi şi la nimfe, în timp ce papagalii de Amazon sunt atacaţi mai des de bacilii gram negativ, cei Africani de aspergiloză, iar canarii de acarioză.

Simptomele generale ale afecţiunilor respiratorii

– îşi schimbă cântecul,

– ochii apoşi, în jurul cărora apar secreţii,

– strănută, tuşesc, şuieră, apar secreţii la nas (muci),

– devin apatici, nu mai cântă, nu se mai ţin bine pe bare,

– zvâcnesc din codiţe odată cu respiraţia tot mai dificilă.
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
RÂIA LA PERUŞI – IATĂ CUM ÎI VINDECI!
Ce este râia?

Este o boală provocată de un parazit, un acarian (o insectă minusculă, din familia păianjenilor, care poate fi observată la microscop) care se instalează îndeosebi pe zonele fără pene, pe picioare şi în jurul ciocului. Acarienii trăiesc la suprafaţa şi în grosimea pielii, unde sapă tunele microscopice pentru a-şi creşte puii. De aceea, la suprafaţa picioarelor şi pe nările peruşilor apar solzi albicioşi, ca şi cum pielea lor se descuamează. Crustele pot acoperi ochii şi nările, împiedicând peruşii să vadă şi să respire bine.

Cum se transmite râia?

Râia se transmite foarte uşor de la alte păsări bolnave, iar acarienii se răspândesc în toată colivia, pe toate jucăriile şi obiectele cu care intră în contact peruşul. De aceea, prima măsură pe care trebuie să o iei pentru a scăpa de ei este aceea de a curăţa foarte bine colivia, jucăriile şi toate obiectele peruşilor.

Freacă totul bine cu detergent de vase, perie de dinţi aspră şi apă fierbinte, în fiecare zi sau o dată la două zile, timp de câteva săptămâni. Ar fi bine să arunci toate jucăriile infestate şi să îi cumperi altele când pasărea este complet vindecată.

Tratamentul indicat:

Acarienii vor muri mai repede dacă îi înecăm cu ulei de parafină şi vitamina A, suspensie uleioasă şi dacă îi tratăm cu neguvon. Iată cum trebuie făcut tratamentul corect:

– spală-te bine pe mâini cu săpun şi apă caldă.

– pregăteşte ceai cald de gălbenele, tampoane curate de vată, ulei de parafină şi un unguent special de la farmacia veterinară pentru râie (neguvon, spre exemplu)

– prinde peruşul în mână cu grijă şi blândeţe să nu îl sperii şi să nu îl răneşti.

– înmoaie crustele de pe picioarele şi nasul peruşului cu vata îmbibată bine în ceai cald şi încearcă să le îndepărtezi uşor, după ce s-au înmuiat bine de tot.

– aplică neguvon, apoi ulei de parafină.

– repetă tratamentul dimineaţa şi seara, timp de două săptămâni, apoi numai o dată pe zi, până la vindecare sau în funcţie de indicaţiile farmacistului sau ale veterinarului.

– ai grijă să faci curăţenie drastic în colivie, să speli bine cu detergent de vase şi apă fierbinte sub duş cât mai des, să scapi de acarienii care pot infesta din nou păsările.

Cu râia nu este de glumă! Scapi greu de paraziţii care dau această boală şi curăţenia este esenţială, altfel vor reapărea, iar peruşii tăi se vor îmbolnăvi din nou.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

REMEDII NATURISTE PENTRU BOLNĂVIORI
Ghimbirul: indicat pentru problemele digestive, dureri de stomac, diaree, ameţeală, apatie.

– taie 2 rondele de ghimbir proaspăt şi lasă-le să infuzeze 10 minute într-o cană cu apă fierbinte. Combină infuzia cu apa rece, să fie la o temperatură potrivită pentru peruş şi dă-i să bea odată la şase ore.

Lucerna: ajută ficatul, detoxifică organismul, are proprietăţi antifungice.

– frunzele proaspete de lucernă sunt bogate în minerale, calciu, magneziu, potasiu şi caroten. Numai frunzele sunt bune, seminţele de lucernă sunt interzise deoarece conţin un acid uşor toxic pentru păsări.

– adaugă câteva frunze proaspete de lucernă în meniul peruşului tău. Chiar dacă nu stai la ţară, o poţi cultiva într-un ghiveci.

Aloe: sucul din frunze de aloe este bun pentru răni, sângerări, zgârieturi, arsuri sau tăieturi, ameliorează durerea şi previne infecţiile.

–         dezinfectează rana peruşului cu puţină betadină, aplică aloe vera şi apoi puţină pudră de talc să se oprească sângerarea mai repede.

Muşeţelul: ajută digestia, calmează un peruş mai zvăpăiat şi ameliorează stările de rău.

–         ceaiul de muşeţel slab, adică făcut din flori cât iei între două degete la o cană cu apă, este bun în loc de apă pentru digestie, când peruşul are probleme cu stomacul. Împreună cu acest ceai, trebuie dat şi un tratament adecvat, în funcţie de afecţiunea respectivă.

Păpădia: frunzele de păpădie sunt bogate în vitaminele A, B1 şi C, ajută sistemul imunitar şi circulaţia sângelui.

–         serveşte peruşul, primăvara, cu vârful frunzelor proaspete de păpădie, gustul lor amărui le place multor păsări. Nu îi da florile sau tulpinile din care iese seva aceea amară şi toxică. Doar frunzele, îndeosebi partea dinspre vârf, sunt bune.

Usturoiul: este un antibiotic excelent, care conţine 80 de substanţe capabile să combată bacteriile, viruşii, microbii şi ciupercile, stimulează sistemul imunitar, omoară paraziţii intestinali şi pe cei care atacă pielea şi nasul.

– pune bucăţele de usturoi decojit alături de morcov, salată sau pătrunjel. Cu rol preventiv, poate fi oferit de două ori pe lună, dacă peruşul are viermişori, paraziţi sau are o infecţie intestinală, dă-i usturoi zilnic.