Cum îi câştig încrederea lui Bobiţă

Au trecut deja două săptămâni de când l-am adoptat pe Bobiţă. Am făcut mici progrese şi sunt mândră de el că este cuminte şi isteţ, că a început să exploreze casa, chiar dacă nu are încredere deplină în noi, deocamdată. Iată ce facem zi de zi să îi câştigăm încrederea şi să îi demonstrăm cât de mult este iubit. Sper ca acest articol să îi ajute pe toţi cei care încearcă acum să se împrietenească cu peruşii lor…

bobita pe jucarie

  • în primele 4, 5 zile, m-am apropiat de el doar ca să îi schimb hrana, apa şi să îi fac curat în colivie. De fiecare dată, făceam gesturi lente, băgam mâna în colivie foarte încet, treptat, să nu sară speriat, şi îi vorbeam cu o voce blândă ca unui copil mic. Foloseam anumite cuvinte când îi puneam seminţe în cutiuţă şi când îi dădeam salata de morcov şi ţelină, astfel încât să înţeleagă că, de câte ori aude acele cuvinte, primeşte ceva bun şi poate veni spre mine. Eu folosesc, spre exemplu, cuvintele de alint: „ţupi, ţupi…“, de câte ori îi ofer ceva. E bine să alegeţi cuvinte simple, scurte, cu sunete sonore precum „ţ, z, s, ci, gi,“.
  • Dimineaţa, am observat că îi place să primească morcov înainte să ciugulească din seminţe, aşa că îi ofer câteva fire de morcov de pe degetul meu, folosind aceleaşi gesturi domoale şi aceleaşi cuvinte de alint.
  • În fiecare dimineaţă şi seară, mănânc lângă el şi se duce şi el la cutiuţa lui cu seminţe. Peruşii sunt păsări sociabile, le place să facă tot felul de activităţi împreună cu ceilalţi, fie ei peruşi sau oameni. Ca atare, dimineaţa şi seara mâncăm împreună şi sunt încântată când îl văd că ciuguleşte şi el seminţe.
  • În fiecare seară, înainte de culcare, când este pe cale să adoarmă, vorbesc câteva minute cu el, cu voce joasă şi blândă şi îl mângâi câteva secunde pe burtică. Bag mâna în colivie treptat, mai întâi un minut în partea de jos, apoi încă un minut mai sus, până ajung lângă el. Vorbind cu el, ridic degetul arătător uşor şi îl mângâi câteva secunde, abia atingându-i penele. Astfel, se va obişnui că mâna şi degetul meu nu fac absolut nimic rău, din contră, îi oferă mâncare şi o mică mângâiere, care nu îl deranjează.

bobita pe creanga

  •  După două săptămâni, a început să mă lase să îl mângâi şi dimineaţa puţin pe burtică, ceea ce e un real progres! Mângâiatul acesta, care mă va ajuta pe viitor să îl determin să urce pe degetul meu, trebuie să dureze în această etapă doar câteva secunde… nu e bine să insitaţi pentru că pasărea nu e complet relaxată, este încordată şi tolerează acest gest doar pentru că ştie că nu păţeşte nimic rău. Pe parcurs, după alte 3, 4 săptămâni, puteţi să îl mângâiaţi mai mult.
  • Peste alte 2 săptămâni, când Bobiţă va avea încredere mai multă încredere în mine şi va ştii că degetul meu nu îi face rău, voi începe dresajul efectiv, să îl învăţ să sară pe deget la comandă. Acest lucru nu îl fac din capriciu, nu dresez pasărea pentru circ, ci pentru că va fi extrem de util în multe situaţii: când peruşul e bolnav şi trebuie tratat, când peruşul trebuie să intre în colivie, când vrei să introduci în meniul lui noi legume, când vrei să te joci cu el şi să îi oferi jucării noi… Încrederea unui peruş în tine şi, implicit în mâinile tale, îl ajută să fie relaxat în preajma ta, să comunice cu tine, să se joace şi să te însoţească prin casă stând pe degetul tău. Voi scrie din nou despre cum evoluează relaţia mea cu Bobiţă de îndată ce vom parcurge noi etape importante!!!

bobita pe cos

!!! Lecţiile de dresaj au loc doar dimineaţa devreme şi seara, în restul zilei, Bobiţă fiind liber să zboare prin balcon unde i-am amenajat 3 locuri de joacă: 2 colivii cu jucării colorate şi o creangă de pom fructifer cu biluţe colorate în ea. Îi place foarte mult să zboare de la o colivie la alta, face mişcare şi a devenit mai mâncăcios. Zborul este foarte important pentru dezvoltarea lor fizică şi psihică, alungă tristeţea celor care se simt singuri, îi îndeamnă la joacă şi îi face mai veseli.

!!!Nu ţineţi peruşii închişi!!!! Sunt păsări şi au nevoie să zboare aşa cum au nevoie de aer!!!!

Anunțuri

21 comentarii (+add yours?)

  1. Sanda Melania
    Iun 28, 2013 @ 12:08:26

    EU NU SUNT DE ACORD CU DRESAJUL PERUSILOR.PUR SI SIMPLU I-AM LASAT PE EI SA DECIDA DACA I-MI ACORDA INCREDERE SAU NU.SUNT LIBERI SE CIND I-AM CUMPARAT SI TE ASIGUR CA MAI SALBATICI SI MAI SPERIATI NU PUTEAM GASI.TOTI 3 I-MI VIN PE MINA SI MA CIUGULESC DE BUZE.IAR EU NU AM FACUT NIMIC DIN CE SPUI TU.:)

    Răspunde

  2. Andreea
    Iun 29, 2013 @ 16:45:35

    Buna!
    Foarte util articolul. Dar as dori si eu un sfat in legatura cu perusica mea…iarasi a inceput sa roada tot prin casa,desi are os de sepie in cusca..problema e ca ea roade plasa de tantari de la geam si imi e foarte frica sa nu scape,,..ce as putea face ca sa-i castig increderea ca e in siguranta? Sau poate ea doar roade asa,din joaca? Nu mai stiu ce sa fac…am inchis-o cateva ore pe zi separat de celalalt perus,dar degeaba.
    Multumesc.

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iul 03, 2013 @ 14:33:52

      Andreea, instinctul peruselelor de a roade e f puternic, nu il poti stavili, tb doar sa te adaptezi. Am avut aceleasi probleme si am inlocuit plasa de tantari de plastic cu una de sarma si i-am adus peruselei periodic crengi de pom fructifer sa le roada. In plus, am luat toate cartile din calea ei sa nu mi le faca franjuri.

      Răspunde

  3. gina
    Iul 02, 2013 @ 06:49:05

    buna ce sa fac ca peruselele mele sal acepte pe noul locatar un perus pui

    Răspunde

  4. anne
    Iul 02, 2013 @ 13:28:27

    Bună,Adina.
    Adevărul este că nu prea ţi-am mai vizitat blogul,căci am fost destul de ocupată. dar mă bucur enorm de mult că ai reuşit să treci peste şi să-ţi iei un alt peruş :). Bobiţă este pur şi simplu adorabil,şi pun pariu că peste o lună sau două veţi fi cei mai buni prieteni. să-ţi trăiască,şi când vei putea să-l pupi,să-l pupi şi din partea mea. 😀

    Răspunde

  5. maria
    Iul 03, 2013 @ 08:44:15

    E tare frumusel baiatu` si fotogenic ca-ti vine sa-l tot pupi!, Sa-ti traiasca!

    Răspunde

  6. Elena
    Iul 04, 2013 @ 16:22:35

    Buna Adina, felicitari pentru ca ai adoptat un nou perus! Esti curajoasa, bravo!

    Răspunde

  7. Oachi
    Iul 10, 2013 @ 16:20:06

    Felicitari pentru Bobita, ma bucur pentru tine si pentru el, sper sa continuati relatia in acelasi ritm si sa deveniti cei mai buni prieteni.

    Răspunde

  8. Gabriel
    Iul 10, 2013 @ 19:01:00

    Foarte frumos peruselul,adorabil :*. Cipi al meu ma zapacit de cap,vorbeste intr-una,pe zi ce trece scoate sunete noi. Intre timp a mai invatat vreo doua cuvinte. :). Ziele trecute am vazut un agaporis in plopul din fata casei,am agatat eu o cusca mai veche la streasina ,dar nu a venit. :).

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iul 11, 2013 @ 12:55:10

      Multumesc Gabriel, sunt convinsa ca Cipi e guraliv, si Bobita la fel… a inceput sa se simta bine la noi si sporovaieste intr+una… pacat ca nu ai reusit sa ajuti agapornisul, mai pune seminte pt papagali pe pervaz, poate vine macar sa manance!!!

      Răspunde

  9. silvia
    Iul 14, 2013 @ 11:37:03

    Buna. Este adevarat ca perusii pot sa se imbolnaveasaca la plamani daca fac baie?

    Răspunde

  10. silvia
    Iul 15, 2013 @ 08:58:40

    Foarte frumos perusul. Seamana cu Coco al meu. Sper sa traiasca mult.

    Răspunde

  11. Eleonora
    Iul 16, 2013 @ 20:43:59

    Buna. Am si eu doi perusi,de doua luni de zile, Paco si Polly este numele lor, la inceput erau foarte speriosi acum au inceput sa se mai obisnuiasca cu mine.In prima sapatamana am gasit un ou in colivie, de atunci nu a mai facut nici un ou desi le-am construit o casuta din lemn dar nu intra acolo 😦 Este adevarat ca daca nu sunt mai multi perusi nu scot pui? toata ziua se iubesc 🙂

    Răspunde

  12. Costin
    Aug 03, 2013 @ 11:31:42

    Foarte dragut biluta imi pare rau pentru ceilalti perusii pierduti . Si eu am pierdut o perusica draga care era foarte isteata . Statea pe deget , manca din palma si se juca cu mine . Pacat ca iubiti nostri perusei nu traiesc o eternitatar .

    Răspunde

  13. Oana
    Aug 23, 2013 @ 18:01:14

    Buna! Am si eu un blog despre perusi (blogul este pe blogger.com). Ador blogul tau si am vrut sa te rog sa ma ajuti si pe mine adica sa imi dai sfaturi. Daca esti de acord ma poti contacta pe adresa de mess aoana472@yahoo.com
    Multumesc anticipat!!! :*

    Răspunde

  14. Cami
    Sep 09, 2013 @ 08:51:46

    Buna! Sfaturile din acest articol sunt foarte utile si iti multumesc. Mi-am luat un perusel micut cam de o luna sau doua de cam trei patru zile si este cam la fel ca bobita ii place sa manance morcovel si am reusit sa-l mangai pe burtica.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: