MEGABACTERIA!!!! O BOALĂ FĂRĂ SPERANŢE

Am scris despre o mulţime de boli răspândite în rândul peruşilor, mai puţin despre una dintre cele mai nenorocite şi insidioase afecţiuni: infecţia cu megabacteria (eng. avian gastric yeast, AGY). Dar, pentru că am primit multe mesaje pe blog despre simptome asemănătoare acestei boli, este cazul să vedem ce înseamnă şi cum se manifestă.

MEGABACTERIA este una dintre cele mai frecvente boli în marile crescătorii de peruşi, unde curăţenia lasă de dorit. Este infecţioasă, trece cu uşurinţă de la o pasăre la alta, atacă întregul organism şi duce, în cele din urmă, la deces. Prea puţin studiată, boala nu are leac. Păsările sănătoase şi puternice, care sunt infestate, îi pot face faţă câteva luni bune, astfel că megabacteria poate da simptome abia la unul sau chiar doi ani după ce ai adoptat peruşul. Puii fragili, sunt răpuşi mult mai repede…

DSCF4765

O infecţie machiavelică

Un peruş adult, infectat cu megabacteria, poate face faţă bolii o vreme, având simptome de boală din când în când. Azi îi este rău, pare să aibă o simplă indigestie, mâine îi trece şi câteva săptămâni este iarăşi vesel şi mâncăcios. Curând, însă, boala îşi arată iar colţii şi peruşul este apatic, refuză seminţele, apa, stă înfoiat… Megabacteria ne poate păcăli astfel vreme lungă, lăsându-ne să credem că avem o pasăre sănătoasă, care, din când în când, mai are dureri de burtică. Mai grav, dacă ai mai mulţi peruşi sănătoşi şi adopţi unul bolnav de megabacteria, dar care este vioi şi nu dă semne de boală, îi va îmbolnăvi pe toţi ceilalţi fără să ştii şi fără să vezi simptomele decât luni bune după ce l-ai adoptat.

Simptomele tipice bolii

Megabacteria este o infecţie cronică, peruşii având din când în când crize acute în timpul cărora:

–         sunt apatici, lipsiţi de forţe şi de vioiciune,

–         se hrănesc excesiv cu seminţe, încercând să facă faţă durerilor,

–         slăbesc rapid în câteva zile, deoarece megabacteria atacă sistemul digestiv şi nu permite absorbţia de substanţe nutritive,

–         majoritatea păsărilor afectate vomită seminţe nedigerate împreună cu un mucus care miroase urât, (a nu se confunda cu regurgitarea de seminţe curate, care nu miros, în perioada de curtare a femelelor )

–         seminţe nedigerate pot apărea în găinaţul peruşului,

–         când crizele de acest gen se înteţesc, peruşul nu mai are nicio şansă de scăpare şi sfârşitul este aproape.

Ce este megabacteria?

Contrar numelui, aceste organisme nu sunt bacterii, ci seamănă mai degrabă cu ciupercile (ciuperci din punct de vedere medicinal) sau cu organismele vii din drojdie (de aici, şi numele în engleză al bolii, yeast însemnând drojdie). Aceste organisme care se cuibăresc în sistemul digestiv al păsărilor au fost descoperite în anul 2004. De atunci, au fost făcute anumite cercetări şi au fost redenumite Macrorhabdus ornithogaster. De obicei, infecţia cu megabacteria favorizează şi infecţia cu diverşi streptococi, ucigând încet orice speranţă de recuperare a bietei păsări. În Occident, veterinarii mai bine dotaţi, pot face teste de salivă şi de găinaţ pentru a determina infecţia şi pentru a încerca un tratament adecvat. Cum spuneam mai sus, boala nu are leac deocamdată, nu poate fi vindecată, doar poate fi ţinută în frâu.

budgie-food-recipes

Tratamente de susţinere:

– se pot folosi antifungice precum Amphotericin B, în doze bine măsurate şi sub supravegherea veterinarului (deoarece poate afecta rinichii)

– se elimină din dieta peruşilor orice produs care conţine miere, fructoză, glucoză sau zahăr, deoarece această boală se hrăneşte din materii dulci; ca atare, fructele şi vitaminele solubile, batoanele cu seminţe (care conţin zaharuri) vor fi suprimate complet.

– se dă peruşului ceai de cimbru (2 linguriţe de plantă uscată la 250 ml apă, se fierb şi se lasă la infuzat); cimbrul atacă orice organism de tip ciupercă şi, la începutul bolii, poate face minuni; trebuie administrat proaspăt fiert, zilnic, în loc de apă, timp de luni de zile.

– la ceaiul de cimbru se poate adăuga o jumătate de linguriţă de seminţe de anason măcinate, care au acelaşi rol de a „spăla“ din stomac ciupercile.

– dacă peruşul refuză ceaiul, i se dă în primele zile diluat cu apă până se obişnuieşte cu gustul, apoi treptat se pune din ce în ce mai puţină apă în el.

– fructele pot fi înlocuite cu hrană pentru bebeluşi fără zahăr sau îndulcitori; iar în dieta lui se adaugă un gălbenuş de ou o dată pe săptămână, legume zilnic şi seminţe încolţite.

Să sperăm că se fac în continuare studii asupra acestei boli şi că se va găsi un tratament care să o combată definitiv!!!

Anunțuri

31 comentarii (+add yours?)

  1. floryflory
    Mai 21, 2013 @ 18:07:45

    Din lista cu simtome, la Coco se potriveste doar : ” majoritatea păsărilor afectate vomită seminţe nedigerate împreună cu un mucus care miroase urât”. Se poate ca asta sa fie cauza bolii neidentificate a lui Coco (cea de care ti-am mai zis; si nici un medic nu mi-a spus concret ce are) ? 😦
    El tot continua sa deschida ciocul larg si sa intinda gatul in timp ce plescaie , ca si cum i-ar fi ramas ceva in gat.Apoi respira greu(ca si cum ar avea nasul infundat) si da din codita ca sa respire mai bine. Am fost la atatia veterinari…si nici unul nu mi-a spus ce are. Imi tot dadeau vitamine….

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mai 22, 2013 @ 10:39:31

      Flory, cel mai bine ar fi sa ii faci analiza gainatului si a semintelor regurgitate. Fara analize, fara teste care sa arate exact ce bacterie, virus sau ciuperca are, nu poti primi un tratament adecvat. problema e ca Romania este foarte inapoiata in privinta serviciilor medicale pt pasari exotice. E posibil, chiar daca afli cauza, sa nu exista la noi tratamentul. Incearca totusi sa ii faci niste teste, exista laboratoare veterinare pt asa ceva in Bucuresti, nu stiu unde locuiesti tu…. incearca sa gasesti si acolo…

      Răspunde

  2. anne
    Mai 21, 2013 @ 18:28:44

    Coco al meu,din fericire nu are. ce-i drept,a vomitat zilele trecute,dar fără acel mucus care miroase. pur şi simplu,câteva seminţe. 5-6. să mă îngrijorez ? sau s-a îndopat el prea mult ? :)).

    Răspunde

  3. Elena
    Mai 22, 2013 @ 17:55:56

    Buna seara Adina. Poti te rog sa imi dai un sfat?Azi cei doi perusi au fost liberi in camera, cu hrana si apa la indemana in colivie. Acum cand scriu este aproape ora 9 seara si cei doi perusi se pregatesc sa doarma unde altundeva…pe lustra. Am remarcat ca azi n-au mancat aproape de loc – semintele sunt neatinse in colivia de altfel deschisa. Doua lucruri ma ingrijoreaza: faptul ca nu au mancat si nici vorba sa intre in colivie pentru hrana, oricat am incercat sa ii atrag. Am pus seminte si in 2 vase langa colivie, nimic. Si in al doilea rand, as vrea ca seara sa ii duc in camera vecina ca sa nu ma trezeasca la ora 6. Am urcat cu colivia la ei, niciunul nu a dat semne ca ar vrea sa coboare. Multumesc !

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mai 23, 2013 @ 14:48:40

      Elena, mai incearca sa ridici colivia la ei sa intre singuri, daca nu… in momentul in care se face intuneric in camera, va tb sa ii culegi usurel de pe lustra si sa ii duci in casuta lor. Fii cat mai blanda, vorbeste cu ei pe o voce pacifista si dulce, sa simta din tonul tau ca nu patesc nimic. Daca tu nu esti agitata, daca pastrezi un ton calm, pasarile vor fi putin mai increzatoare. Dar tb sa ii educi incet, incet, sa intre singuri. Daca a fost prima zi de libertate pentru ei, vor invata in timp.

      Răspunde

  4. Anca
    Iun 03, 2013 @ 18:28:45

    Buna,vreau sa-ti multumesc ca ai facut acest blog pentru perusi. Am invatat foarte multe lucruri despre ei. Am un perusel albastru primit de la o prietena si un perusel galben cumparat. Ii am de 6 luni. Initial am vrut o pereche:m-am dus special la pet shop sa-i iau celui albastru o perusica. Problema a fost ca la data respectiva nu citisem foarte multe informatii despre persi si nu stiam ca atata timp cat nu sunt adulti nu prea pot fi deosebiti foarte bine masculii de femele (decat daca esti un specialist). Asa ca mi s-a dat un perus, spunandu-mi-se ca e fetita,dar care s-a dovedit a fi tot baietel. Peruselul albastru a avut mare grija de cel galben si chiar eram foarte incantata ca am reusit sa-i potrivesc asa bine si ca se inteleg. Acum insa roata s-a inversat, iar peruselul galben, de cand e tanar adult, a inceput sa-l bata si sa-l alerge prin colivie pe celalat, sa-l goneasca de la mancare, apa etc.
    Ceea ce m-a ingrijorat extrem de mult este faptul ca peruselul albastru (care are varsta de peste 5 ani) are diaree, seminte nedigerate in placintute.. si mi-este asa mila sa-l vad bolnavior si fara energie…
    I-am dus la veterinar si le-a dat un antibiotic pe care sa-l administrez in apa timp de 3 zile. Sper ca celui albastru sa-i fie mai bine, desi ma indoiesc. De asta seara i-am separat. Ma gandesc ca o contributie a avut si faptul ca cel galben l-a tot alergat pe cel albastru si poate l-a stresat peste masura incat sa-l fi dat peste cap, nu stiu ce sa zic. Ma gandesc ca cel albastru e si mai in varsta decat cel galben si poate are ceva probleme cu digestia din cauza varstei avansate. Oricum dupa ce am citit toate articolele de aici pronosticul celui albastru nu e prea incurajator, m-am deprimat complet.
    O sa va mai tin la curent cu ce li se mai intampla. Sper sa fie bine si sa-mi fi facut eu ganduri negre degeaba…

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iun 04, 2013 @ 14:50:57

      Anca, peruselul galben il batea pe cel albastru pt ca il simtea bolnav, stia ca e ceva in neregula cu el si nu il mai dorea in preajma. Din pacate, in lumea animalelor si pasarilor, indivizii bolnavi sunt eliminati. Ai facut bine ca i+ai separat si eu sper din tot sufletul ca cel albastru sa isi revina… mult succes!!!

      Răspunde

  5. Elena R
    Iun 04, 2013 @ 10:12:37

    Buna din nou. Am incercat sa urmez sfatul tau, am luat un papagal de pe lustra, pe intuneric, calm…si ce credeti? Persul a tipat semnaland pericolul, asa ca perusica s-a alertat si a inceput sa zboare bezmetic prin camera. Cum a devenit imposibil sa ii aduc pe amandoi in colivie noaptea, in final perusii sunt liberi tot timpul in camera, dorm pe lustra si intra in colivie doar pentru mancare de 2 ori pe zi. Rareori intra amandoi in colivie, poate o data pe saptamana, si nu le place sa stea inchisi.
    Inca mai cautam o modalitate sa ii lasam liberi fara sa fie nevoie sa aspiram la fiecare 2 zile. Daca aveti sugestii, le asteptam cu drag.

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iun 04, 2013 @ 14:44:26

      Elena, ia-o de la capat cu ei, incearca sa ii dresezi dupa metodele clasice pe care le-am prezentat si eu pe blog. Daca reusesti sa te imprietenesti cu ei, nu vor mai sta pe lustra. Si fa-le un loc de joaca langa colivie, din crengi de pom fructifer si cateva jucarii colorate.

      Răspunde

  6. Anca
    Iun 04, 2013 @ 17:13:40

    Buna, astazi ne simtim putin, putin mai bine. Am mancat cateva seminte, am baut un pic de apa, am mancat un pic de morcovel (mai mult l-am aruncat pe jos ca asa ne place noua sa facem mizerie in jur) si suntem putin somnorosi ca se insereaza. Incep sa sper ca va fi bine. Placintutele albastrelului sunt putin mai inchegate, parca. Tot incearca sa iasa din colivia lui sa mearga la cel galbior sa-l pupe, dar eu ma tin tare si-l tin deoparte si sper sa fie bine. E bine sa-i dau morcovel fiert?
    Sau ar trebui sa-i dau altceva? Am incercat sa-i dau galbenus tare dar nu vrea sa pape deloc, niciodata n-a facut-o, nici chiar cand era sanatos.

    Răspunde

  7. Anca
    Iun 04, 2013 @ 17:22:59

    A, si am uitat sa-ti spun: veterinarul mi-a spus ca daca in cele de 3 zile de antibiotic pus in apa nu se intremeaza, sa merg cu el sa-i faca injectii. Crezi ca e bine?
    E o mana de puf, nici nu stiu unde ar putea sa intre acul…Plus ca mi-e teama ca se va stresa foarte tare, avand in vedere ca noi nu suntem apropiati, nu e obisnuit sa-l iau in mana si acum e prea tarziu sa-l mai fac sa aiba inceredere in mine, dupa cat l-am zburatacit mutandu-l dintr-o colivie in alta. 😦 Pana sa se imbolnaveasca albastrelul, zburau prin camera in fiecare zi si intrau in colivie cand voiau sa doarma, sa pape si spre seara. Acum, ca albastrelul sa nu se agite foarte tare nu le-am mai dat drumul din colivie nici unuia, ca-l vedeam pe bietul de el cum se uita cu jind la galbior cum zbura prin camera fara griji…Le-am cam dat tabieturile peste cap si nu cred ca ma prea iubesc in momentul asta.. 😦

    Răspunde

  8. Iulia
    Iul 23, 2013 @ 06:53:01

    Buna! Am o intrebare. Perusul meu s-a intamplat sa vomite seminte intregi cu mucus si sa apara seminte nedigerate in acel moment si in gainat dar dupa putin timp ( aproximativ o ora) isi revenea, manca si era din nou foarte plin de energie ( doresc sa mentionez faptul ca asta s-a intamplat doar de vreo 2 ori si la lungi intervale de timp). De atunci nu a mai facut asa. Oare ar trebui sa ma ingrijorez ca ar putea fi ceva serios sau poate a avut doar o indigestie?
    Pe langa asta am mai citit tot pe site despre faptul ca perusii isi baga un piciorus intre pene doar cand vor sa doarma si ca in rest nu este un semn bun… Ei bine perusul meu mai face asta si in timpul zilei in colivie inchizandu si cate un ochi sau cand este in libertate este foarte jucaus numai ca apoi cateodata se pune undeva langa mine linistit si incepe sa isi inchida ochii ca si cand i ar fi somn, bagandu- si si un piciorus in penaj… De ce face asta? Este vreo problema de sanatate pe care mi- o ascunde sau doar se relaxeaza? Multumesc mult.

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iul 24, 2013 @ 07:36:58

      Buna Iulia, daca faza cu semintele a fost atat de rara, nu cred ca ai de ce sa iti faci griji, ar putea fi o problema daca s-ar repeta des. Probabil era o indigestie sau perusul regurgita semintele. Daca se mai intampla, schimba semintele si tine-le la frigider peste vara sa nu se dezvolte bacterii in ele. Cat despre piciorus… este firesc ca perusului sa ii fie somn si ziua, majoritatea pasarilor se odihnesc dupa masa, trag un pui de somn si cand isi strange piciorusul sub burtica este semn clar ca vrea sa atipeasca. Tb lasat in liniste sa se odihneasca!

      Răspunde

  9. Iulia
    Iul 24, 2013 @ 10:34:09

    Ma bucur mult sa aflu ca perusul meu este in regula :). Am sa tin cont de aceste sfaturi pe viitor. Multumesc mult!

    Răspunde

  10. Andreea
    Aug 12, 2013 @ 00:28:36

    Buna..
    E primul loc unde am aflat informatii despre aceasta „boala” care mi-a distrus o familie de perusi si acum s-ar putea sa-l pierd pe ultimul in viata din aceeasi cauza. Acum 2 ani mi-a murit o femela care avea aceste simptome: vomita,era apatica,slabea tare, scaunul moale. Avea reprize, vomita o zi 2 statea infoiata apoi isi revenea,era vioaie manca. Dupa cateva saptamani iar se repeta..tot asa cateva luni pana a murit. Acum un an l-am pierdut si pe taticul femelei tot din cauza aceleiasi boli si acum..ultimul perus ramas pare sa aiba aceeasi boala..As vrea sa stiu un lucru. Familia de perusi a fost numeroasa si ii tineam in aceeasi colivie mica..Din cauza mizeriei(fiind multi) sa se fi imbolnavit femela si apoi a transmis la toata familia???Si avand in vedere ca in fiecare an a murit cate unul fix in aceeasi perioada august,septembrie incepeau sa vomite si in octombrie noiembrie mureau inseamna ca peruselul care e acum bolnav s-a infectat de la taticul lui care a murit anul trecut si abia acum boala isi face simtita prezenta?Ma ucide gandul ca o sa-mi pierd si ultimul perusel care il iubesc enorm, l-am ferit cat am putut de curent, am avut grija sa-l las in libertate supravegheat sa nu se loveasca i-am cumparat cea mai buna mancare…Locuiesc intr-un oras mic si amarat si nu exista veterinari care sa ma ajute..Ma simt ingrozitor.. 😦

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Aug 13, 2013 @ 09:45:18

      Buna Andreea, se pare ca ti+ai raspuns singura la intrebare, e posibil ca perusii tai sa fi avut aceasta boala, iar bacteriile au trecut de la unul la altul cu usurinta, mai ales daca i-ai tinut in astfel de conditii. Perusii nu sunt pasari de curte sa aiba colivia ca o cotineata. Sunt pasari fragile, delicate, iubitoare de curatenie, trebuie tinuti in conditii exemplare, colivia curatata aproape zilnic si la cel mai mic semn de boala, cel bolnav pus in colivie separata si departe de ceilalti, cu tratament si ingrijiri speciale. Nu stiu ce sanse mai sunt pt actualul perus, dar daca te mai hotarasti sa iei altii, ai mare grija de ei, ofera-le casute curate si spatioase, libertate si hrana de calitate. Perusul meu, unul singur, are 3 colivii, pe fiecare o spal din 2 in 2 zile, iar jucariile pe care le murdareste le spal zilnic. Curatenia este esentiala sa ramana sanatosi!

      Răspunde

      • Andreea
        Aug 13, 2013 @ 12:30:19

        Stiu..Vedeam ca sunt prea multi si i-am rugat pe parintii mei de nenumarate ori sa cumparam o colivie noua dar nu le-a pasat….Nu am venit propriu ca sa pot cumpara eu si nu eram acasa decat cateva luni pe an deci perusii ramaneau in grija lor..Am ajuns sa imprumut o colivie cu greu cand am vazut ca femela s-a imbolnavit si am separat-o dar i-am grabit moartea pt ca nu se mai hranea si tatal ei obisnuia sa o hraneasca. De aici cred ca a si pornit cu toate ca am separat-o ea avea deja bacteria cand am observat eu ca vomita si am pus-o deoparte.
        Acum peruselului bolnav i-am facut ceai de cimbru, i-am pus si bobite de cimbru in mancarica (am citit ca sunt bune atunci cand refuza ceaiul pe care am vazut ca nu il prea incanta).I-am dezinfectat bine colivia si i-am eliminat tot ce putea contine zahar(batonul cu proteine,fructe samd). De dimineata am observat ca nu mai face seminte in scaun care a devenit aproape normal(e putin inchis la culoare). De vomitat n-a mai vomitat e vioi si sper ca urmatoarea „criza” sa nu mai aiba loc prea curand. O simpla indigestie nu pot spera ca a fost avand in vedere trecutul celorlalti. Multumesc frumos pentru raspuns. Iubesc perusii dar daca moare Tama(peruselul bolnav) nu voi mai lua altul decat in momentul in care voi fi la casa mea si voi avea eu grija de el, nu alte persoane. Ani de zile au trait perusul tata(avea 8 ani cand a murit) si femela cat am fost eu acasa si am avut grija de ei dar dupa ce am plecat la facultate ai mei nu au mai avut grija si cand m-am intors i-am gasit bolnavi.. 😦

      • Casa cu perusi
        Aug 27, 2013 @ 14:55:40

        Imi pare rau Andreea, nespus de rau… sunt pasari fragile care au nevoie de ocrotire zilnic si de curatenie exemplara. Mult succes cu micutul, sa fie totul bine!!!!

  11. justme
    Sep 09, 2013 @ 11:15:26

    Perusul meu a inceput de ieri sa aiba probleme cu echilibrul, sa vomite seminte nedigerate, este tot timpul manjit in jurul ciocului si sta abatut in colivie si tot deschide si inchide ciocul incontinuu, Ce ar putea sa fie?

    Răspunde

  12. Luiza
    Ian 01, 2014 @ 08:30:44

    😮 :,( Nu se poate,de unde vine MEGABACTERIA, ati gasit vreun leac pentru ea!???

    Răspunde

  13. Luiza
    Ian 01, 2014 @ 08:32:02

    Scuze vroiam sa apara o fata trista:o

    Răspunde

  14. MIhai
    Mar 27, 2014 @ 18:41:08

    Buna, Am si eu o nimfa si cam de 2 luni incoa, din când in când(la cateva zile distanta) deschide ciocul larg si cum ar vrea sa vomite dar nu o face, iar dupa ce termina se aude ca respira de vreo cateva ori cu nasul infundat apoi ii trece. Pana acum(are doar un an)nu a fost bolnava si nici nu a prezentat alte simptome. Care credeti ca e cauza?

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Apr 01, 2014 @ 18:47:27

      Mihai, ma depaseste aceasta problema, ar putea fi o problema cu gusita dar tb dusa la un vet sa o consulte si sa faca niste analize

      Răspunde

      • floryflory
        Apr 01, 2014 @ 19:49:22

        Adina, daca mai tii minte, si eu ma confruntam cu aceeasi problema. Am aflat, dupa multe cautari, ca la Coco este o problema psihica: vede aproape in orice o posibila partenera si de aceea regurgiteaza seminte, cu gandul de a o hrani. Aceasta regurgitare continua ii irita esofagul si uneori il deranjeaza, de aceea casca din cioc si „plescaie”, apoi casca larg ciocul si intinde gatul. Si Coco, dupa ce termina de plescait, rasufla greu, dar asta inca nu am aflat de unde provine. In cazul lui Coco nu este nimic de facut, pentru ca medicii de la noi nu sunt experimentati in problemele psihice pasarilor exotice. Am vazut ca de ceva timp primesti mereu aceeasi intrebare: „de ce plescaie perusul meu, de ce intinde gatul…”? Parerea mea este ca au aceeasi problema ca si mine. Dar daca perusii lor nu regurgiteaza, atunci s-ar putea sa nu aiba aceeasi problema ca mine si nu stiu care ar putea fi cauza.

  15. Mihai
    Apr 04, 2014 @ 11:20:33

    Da… O sa ma duc la crecatorie, de unde l-am luat… deoarece doamana aceea trb sa stie … dak creste papagali de o viata. Sper sa nu fie ceva grav, intr-un an a reusit sa se ataseze foarte mult de mine 🙂 si ma surprinde in fiecare zi cu inteligenta sa (chiar dak o face prin diverse proastioare :)). Dak aflu cauza revin si o postez.

    Răspunde

  16. Luiza
    Iun 24, 2014 @ 17:59:14

    S0a gasit vreun leac pentru MEGABACTERIE???????Cred ca perusul meu are aceasta problema 😦 😥

    Răspunde

  17. Campean Adrian Si Cristina
    Iul 13, 2015 @ 16:43:17

    Exista leac pentru orice boala, chiar si pentru megabacteria.Daca intrati pe forumurile din State o sa descoperiti ca Amphotericin e eficient in cazul in care boala nu e asa avansata, de asemenea mai exista Megabac tot pt tratamentul acestei boli.Sau exista ceva foarte simplu numit benzoat de sodiu care nu costa mai nimic.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: