Prea multe ouă? Un pericol pentru sănătatea peruşelelor

Am primit în ultima vreme câteva mesaje legate de peruşele care depun prea multe ouă, adică peste 10 şi chiar peste 20 la o singură pontă. Iată ce explicaţii şi sfaturi am găsit pe site-urile de specialitate.

perusi in love Peruşii se înmulţesc uşor, atât în sălbăticie, cât şi în captivitate (de aceea s-au şi răspândit atât de repede ca păsări de colivie). În condiţii bune, cu hrană din belşug şi un aport optim de minerale şi vitamine, o peruşică în captivitate poate depune până la 8 ouă. Perioada de împerechere începe de obicei spre mijlocul lunii februarie şi se încheie prin aprilie. De-a lungul primăverii, o pereche de peruşi poate creşte cel puţin 4 pui, de obicei 5 sau 6. Între ouăle depuse de peruşele se mai strecoară câte unul sau două infertile, aşa că veţi vedea că pasărea renunţă la ele, le aruncă afară din cuib sau le sparge. Este bine să nu interveniţi pentru a opri acest lucru, peruşica ştie mai bine decât voi ce ouă sunt fertile şi unde se vor dezvolta viitorii pui.

Fertilitatea depinde de mascul

Este firesc ca peruşelele să depună ouă chiar dacă trăiesc singure şi nu au niciun partener. Instinctul de înmulţire este puternic primăvara, iar de la vârsta de 2 sau 3 ani, orice peruşică sănătoasă începe să depună ouă. Dacă nu are un partener, ouăle nu vor fi fertile, ea le va cloci o vreme, dar se va sătura de ele şi le va abandona. De cele mai multe ori, peruşelele singure distrug ouăle, pentru că instinctul le spune că nu vor avea pui.

perusica pe oua

Ce trebuie să ştii despre ouă

Număr mediu: 4 -5

Periodicitate: o dată la 2 zile (la fiecare 2 zile, peruşica va depune un ou)

Clocire: 18 zile

Temperatura ideală: peste 27 grade Celsius

Situaţii ieşite din comun

Există, însă, şi cazuri în care, cu partener sau fără, o peruşică va depune o mulţime de ouă, 10, 20 sau chiar mai mult. Este vorba de un dezechilibru hormonal sau poate fi o reacţie la faptul că stăpânii îndepărtează ouăle şi nu o lasă să le clocească. Peruşica va considera că a fost victima unui prădător şi va înlocui ouăle pierdute cu unele noi. Cu toate acestea, de cele mai multe ori este vorba de un dezechilibru hormonal, deoarece un număr exagerat de mare nu este deloc firesc.

Ce poţi face în acest caz:

–         dacă vezi că peruşica ta continuă să depună ouă, mai mult de 8 – 10, nu le lua din locul în care le strânge ea, lasă-le o vreme şi las-o să le clocească; dacă nu are partener, ouăle nu sunt fertile şi se va sătura de ele, le va abandona şi va încheia perioada de reproducere.

–         lumina naturală şi mai ales soarele au o influenţă puternică asupra instinctului de reproducere; redu orele de lumină din camera în care stă peruşica, trage storurile la prânz să doarmă mai mult sau acoperă colivia cu un şal timp de vreo oră la prânz, în fiecare zi (timp de cel puţin 2 săptămâni); întunericul va păcăli hormonii, iar peruşica va înceta să mai depună ouă.

perusica cu multe oua

În cazul în care peruşica are un partener şi ouăle sunt fertile, se întâmplă ca din primele să iasă pui, dar ea să continue să depună altele noi. Îşi va neglija puii şi va încerca să clocească din nou. Este o situaţie aberantă, pe care trebuie să încerci să o remediezi.

–         lasă ouăle noi o vreme, câteva zile, să le clocească, dar schimbă locul cuibului; schimbarea este stresantă şi o va descuraja, apoi încearcă să iei ouăle pe care le cloceşte treptat, după aproximativ o săptămână; dacă va continua să depună noi ouă, adoptă metoda întunericului.

–         fă întuneric în cameră la prânz o oră sau chiar 2, aşa cum am scris mai sus, timp de cel puţin 2 săptămâni;

–         desparte puii de mamă şi încearcă să îi creşti singur, să îi hrăneşti regulat cu o seringă subţire şi hrană moale specială.

–         adăposteşte puii în altă colivie decât cea în care stă peruşica şi fă-le un culcuş cald cu puf şi pene fine.

Naşterea unui pui

Naşterea unui pui

Atenţie la sănătatea ei!

Prea multe ouă la o singură pontă reprezintă un pericol pentru sănătatea peruşelei tale. Ea va suferi din cauza carenţei de minerale, în special de calciu, şi de vitamine. În perioada de împerechere (februarie – aprilie) peruşica trebuie să aibă un meniu variat, bogat în vitamine, pe bază de legume proaspete şi tocate mărunt, amestecate cu gălbenuş de ou fiert, miere sau brânză de vaci dietetică şi nesărată (o linguriţă de brânză la 3 linguriţe de legume). De asemenea, câteva bucăţele de piept de pui fiert tocate mărunt asigură proteinele necesare păsării în perioada de reproducere. Nu uita şi de vitaminele solubile care se pun în apa de băut (1 – 2 picături zilnic, în apă curată).

Anunțuri

30 comentarii (+add yours?)

  1. Anny
    Mar 06, 2013 @ 16:30:23

    wow ff interesant articolul chiar m-a ajutat mult si am obs ca nu prea am procedat corect…deci la primul ou eu i l-am luat din cusca si dupa cum stii l-am spart…al doilea l-a spart ea deci i l-am luat din cusca iar la al treilea azi la facut e sanatos si vreau sa il pastrez…..ceea ce am facut eu o va face sa faca multe oua pentru ca i le-am luat pe astea 3 din colivie?:(….imi era frica sa nu le manance etc…dar de aucm o sa i le las acolo…tu ce parere ai????offf kiki meu:*…te pup adina:*:*:*…sper ca stii cine sunt ana maria bianca dupa facebook pup:*

    Răspunde

  2. Andreea
    Mar 06, 2013 @ 21:16:03

    Buna! Imi place foarte mult blogul tau! Am doi perusei mascul si femela si cred ca intampin o problema. Perusii mei erau pereche, dar peste o jumatate de an, masculul a evadat din casa (nici pana azi nu stiu cum) asa ca i-am luat peruselei un alt mascul si n-am vrut sa o lasam singura 😦 Acum problema este ca ea nu prea il accepta pe baiat decat atunci cand ii da mancare. Baiatul are jumatate de an de cand l-am luat deci eu cred ca s-a acomodat…am observat ca vrea sa o calce, sa ii curete penele, sa o pupe si ea nu vrea… sta un pic si apoi da cu ciocul spre el si el se fereste… Nu stiu, e normal ca fata sa fie asa agresiva? Eu as vrea sa-l iubeasca si ea. Ma gandesc ca poate nu trebuia sa-i punem de la inceput in aceeasi colivie… si daca e asa ce as putea sa mai fac?
    Multumesc, o seara buna! :*

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mar 07, 2013 @ 11:27:07

      Andreea, tb sa stii ca papagalii, si multe alte specii de pasari, isi aleg partenerul pe viata. Unii reusesc sa se acomodeze cu alt partener, daca primul dispare…. dar sunt si cativa care nu mai accepta prea usor un alt partener. In general, peruselele sunt mai rele, mai pretentioase, dar tb sa o intelegi… daca intre ea si fostul partener a fost o relatie frumoasa, ei au sentimente puternice, chiar daca noi nu ne dam seama. Imi pare rau ca este asa agresiva, se va acomoda cu el treptat, poate sa treaca si un an sau mai mult… deocamdata nu are chef sa se imperecheze cu el si nu prea ai ce face.

      Răspunde

      • Andreea
        Mar 07, 2013 @ 19:40:59

        Mititeii 😦 asta e, in timp sper sa se obisnuiasca unul cu altul… si totusi uneori intra amandoi in cuib.

  3. emilia
    Mar 19, 2013 @ 04:53:09

    Buna!poti sa imi explici cateva lucruri…de exemplu: care este cel mai bun cuib?cum iti dai seama cand se imperecheaza perusii?unde ar trebui pozitionat cuibul? Multumesc anticipat

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mar 20, 2013 @ 11:46:56

      Emilia, cel mai bun cuib tb sa arate ca o scorbura, o cutie captusita cu pene si fire moi de bumbac sau de canepa, sa aiba o mica adancitura rotunda unde perusica depune oua si o intrare ingusta. Important este sa fie cald si liniste, sa fie intuneric si perusica sa nu fie deranjata cand cloceste. Perusii se imperecheaza de obicei in lunile februarie – aprilie.

      Răspunde

  4. Felix
    Apr 06, 2013 @ 10:43:32

    Am o problema, le-am perusilor mei un cib in urma cu trei luni si nici un rezutat au paie si rumegus inauntru si mancaresi papa de fiecare data cand o terminina daca m-ai pute ajuta sa stiu ce sa fac chiar am unde sa pun puii si cateva rude care ar vrea sa le dau niste perusi

    Răspunde

  5. Felix
    Apr 06, 2013 @ 11:00:37

    Am utat sa mentionez ca m-am uitat pe o gramada de site-uri in legatura cu tema si nu am gasit raspunsul.

    Răspunde

    • Andreea
      Apr 06, 2013 @ 21:44:42

      Nici perusii mei nu pareau interesati de cuib acum jumatate de an, dar cand le dadeam drumul la zbor mai intai deschideam capacul de la cuib si daca vedeau lumina deveneau curiosi si intrau sa studieze terenul… le.am facut asa de multe ori in joaca si nici nu credeam ca se vor inmultii :)) acum intra amandoi in cuib, se iubesc si au 5 ousoare. Sper ca te.am ajutat eu asa am facut cu peruseii mei 😀

      Răspunde

  6. Felix
    Apr 07, 2013 @ 06:18:41

    Multumesc.Dar totusi as vrea sa ma ajute si „Casa cu perusi„.

    Răspunde

  7. Claudiu
    Mai 16, 2013 @ 20:08:17

    Buna! As avea si eu o intrebare.Am avut doau perechi de perusi mature, din nefericire masculii au murit amandoi,Problema e acum ca amandoua femele au facut o multime de pui.Intrebarea mea e….e bine ca puii sa se imperecheze cu parintii sau intre ei…ce ar trebui sa fac?Astept un raspun.Multumesc

    Răspunde

  8. robert
    Iun 25, 2013 @ 19:21:26

    Daca le pun un cuib acum, ce se v-a intampla ?

    Răspunde

  9. Jeni
    Dec 19, 2013 @ 13:23:28

    Am cumparat un cuib pentru perusi la sugestia vanzatoarei. Femela a depus insa 6 oua. Am cumparat un cuib mai mare dar imi este teama sa mut ousoarele. Daca nu le mai cloceste si puii mor? Ce ma sfatuiti sa fac?
    Multumesc!
    Jeni

    Răspunde

  10. ovydyu
    Ian 03, 2014 @ 18:54:57

    Eu am o pereche de perusi si miau scos oua iar dupa 21 de zile mam uitat la un ou si am vazut ca galbenusul oului sa intarit asa au fost toate 5 din ce cauza ???! Euam mai avut vreo 5 serii de pui cu acest mascul dar cu alta femela ( aceasta a murit a fost batrana avra 7 ani ) aceasta noua femela are varsta de app.2-3 ani iar masculul are 5-6 ani

    Răspunde

  11. Iancu Dalia
    Ian 10, 2014 @ 14:40:03

    Buna! Am si eu o intrebare ,daca masculul este mai mare are 1 an si femela este mai micade un an se pot inperechea.

    Răspunde

  12. florina
    Ian 13, 2014 @ 15:29:07

    am o pereche de perusi de 2 saptamani, i-am primit de varul meu au in jur de 3-4 ani…le-am luat cuib ca am vazut ca se iubesc mult ,le-am pus rumegus in el dar perusica il scoate afara, oare de ce? amandoi intra in cuib mai mult perusica ,nu prea ii place sa intre si perusu dupa ea si il cam cearta. oare o sa faca oute??:)

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Ian 13, 2014 @ 16:01:31

      Rumegusul nu este deloc indicat pt cuiburi, puii de perusi sunt golasi si extrem de plapanzi, rumegusul ii poate intepa si vatama. In magazinele de specialitate se gasesc mici mosorele cu fire de canepa si bumbac, din care perusica isi trage singura fire si captuseste cuibul.

      Răspunde

  13. Cosmi :*
    Feb 16, 2014 @ 19:36:10

    Buna , am o intrebare, am o perusa(galbena) si un perus(alb cu albastru)
    Le`am asigurat:
    Betisoare
    Jucarii
    2 stinghii (si o scara)
    I`am lasat afara
    I`am hranit cu VITAKRAFT
    Le`am luat un cuib(femela incepe sa il cerceteze)
    Le`am dat vitamine
    Ce ar trebuii sa mai fac pt a asigura imperecherea?
    Multumesc !

    Răspunde

  14. Rares
    Apr 25, 2014 @ 10:10:54

    Buna mi-am cumpărat pe la începutul lunii februarie un mascul, pui dar zbura și avea penajul complet deci întru-un fel ere deja mare iar la vreo 2 săptămâni după, am luat o femelă tot de aceiași vârstă ca și el 3-4 luni.Cat mai am de așteptat până când vor depune ouăle,le-am pus un cuib și îi hrănesc cu VITAKRAFT plus legume tocate mărunt amestecate cu gălbenus de ou fier,piept de pui fiert sau piure de cartofi dulci fara sare și fructe proaspete plus că vre-o 9-10 ore le petrec stând la lumina naturală și la razele soarelui,vreau sa îi înmulțesc cât mai repede.Vă rog spunețimi și mie cât mai am de așteptat

    Răspunde

  15. Oana Spulber
    Iun 09, 2014 @ 15:29:36

    Draga Casa cu perusi, vreau sa-ti multumesc in numele tuturor pentru sfaturile pe care le dai. am si eu nevoie de cateva sfaturi: Dupa lungi asteptari, perusica mea s-a ouat. pana in prezent a facut 3 oua la interval de 2 zile. pe primele doua le-a spart….acum astept sa vad ce se intampla cu al treilea. Am gresit eu undeva? (nu am atins ouale, doar am ridicat capacul si m-am uitat in cuib)…dupa primul oua pe care l-am gasit spart si grat afara din cuib ( asa mi-am dat seama ca a facut oua) i-am adaugat rumegus in cuib ….sa fie asta o alta problema? De regula cloceste dupa ce face toate ouale sau se oua si sta acolo pe oua nemiscata?

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Iun 10, 2014 @ 13:39:27

      Oana, de multe ori peruselele sparg ouale daca e prima data cand li se intampla asta in viata lor sau daca sunt infertile. nu se baga rumegus in cuib, se pun fire de canepa speciala si de bumbac, moi si calduroase, rumegusul e un pericol pt pui

      Răspunde

  16. Oana Spulber
    Iun 12, 2014 @ 13:55:28

    multumesc pentru raspuns….astazi l-a spart si pe al patrulea ou! si stii ce-i culmea? sunt aproape sigura ca el le sparge…..oul este de ieri…m-am uitat in cuib si era intreg azi dimineata…la ceva timmp am calcat niste rufe si masculul ciocanea in cuib (ea era afara)…apoi vad si oul spart . P.S. e prima data cand face oua

    Răspunde

  17. Oana Spulber
    Iun 12, 2014 @ 13:57:23

    cineva mi-a mai spus ca ii lua ouale, apoi i le punea pe toate inapoi dupa ce se termina de ouat? e posibil asa ceva? ai mai auzit aceasta metoda?

    Răspunde

  18. mirela
    Iul 27, 2014 @ 12:26:07

    O perusica poate face oua singura?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: