Păpuşica – o musafiră specială

Andreea împărtăşeşte cu noi povestea unei peruşele drăgălaşe şi isteţe pe care a avut-o în grijă peste vară… „o peruşică sosită temporar la mine la serviciu. Timpul de 2 luni pe care l-am petrecut cu mica pasăre (şi care aş fi vrut să nu se mai termine) a fost atât de special… încât m-am gândit că trebuie să povestesc şi altor iubitori de peruşi 🙂

Colivia a aterizat în biroul meu într-o după amiază toridă de iulie, iar locatara, o superbă peruşică cinnamon (pe care eu am botezat-o Păpuşa, alintată Păpuşica, Puşa, Puşica) urma să stea cu mine timp de aproximativ 10 zile, pe timpul vacanţei stăpânilor. Era atât de fragilă şi de speriată… colega îmi spusese că, la ieşirea din bloc, trecuseră pe lângă nişte muncitori care spărgeau asfaltul cu pickamerul; zgomotul produs e greu de suportat chiar şi pentru noi, dar pentru ea trebuie să fi fost îngrozitor. Mica mea musafiră trecuse prin multe emoţii şi era foarte agitată, aşa că am lăsat-o un pic să se liniştească.
Apoi m-am gândit că se plictiseşte (nu avea decât o oglindă mare pe post de jucărie) şi, pe lângă fructe, verdeţuri, biscuiţi şi batoane de cereale, am început să îi aduc şi jucării colorate.Păpuşica s-a relaxat şi s-a adaptat foarte repede la noul mediu. A căpătat încredere în mine, la o săptămână a venit pe degetul meu  – după multe ezitări şi ciupituri (se vedea că nu e obişnuită ca oamenii să îi acorde atenţie). A mâncat selectiv din ceea ce i-am dat (pe lângă seminţe), a ronţăit pătrunjel, morcov şi salată, nu s-a atins de broccoli şi ţelină, dar a descoperit că merele şi nectarinele sunt foarte gustoase. Soseam dimineaţa şi o auzeam de pe scări cum ciripea de răsuna etajul – spre marea mea mirare de altfel, deoarece eu ştiam că peruşelele nu cântă. Păpuşica însă mi-a demonstrat că ea este o excepţie! 🙂 Veneau colegi din alte birouri să o vadă, ca pe o minune 🙂 Dintr-o cutie de plastic roz i-am improvizat o cădiţă de baie şi să fi văzut apoi bălăceală în apă, la fiecare 3 zile!
Dar ceea ce m-a emoţionat cel mai mult a fost comportamentul ei când îi aduceam câte o jucărie. De pildă, suportul portocaliu cu biluţe a devenit imediat jucăria preferată. A reacţionat exact ca un copil care primeşte un cadou mult-aşteptat: foarte curioasă, „explorând” cu cioculeţul în toate părţile şi ciripind încântată 🙂 În următoarele 5-6 zile, a fost imposibil să o conving să se dea jos de pe suportul cu biluţe: acolo îi plăcea ei să stea şi basta, ba chiar a protestat şi m-a ciupit când i-am scos suportul să îl spăl… Apoi, i-au plăcut şi balansoarul cu clopoţel (la care făcea adevărate acrobaţii), şi mingiuţa, şi scăriţa, şi suportul de bambus împletit… Eu, în schimb, am fost certată că o răsfăţ prea mult: „Că doar nu e pasărea ta!” mi s-a spus. Unora le e greu să înţeleaga… I-am lăsat cu părerile lor.

Era un spectacol să o vezi cum ţopăia fericită printre jucării, cum urmărea foarte atentă tot ce făceam, cum se înfăşura în frunza de salată sau îşi punea firul de pătrunjel în cap :)), cum ciripea cu poftă fără să îi pese că eu vorbesc la telefon :))
Singura mea mâhnire a fost că nu voia în ruptul capului să iasă din colivie şi să zboare. A ieşit o dată, când am scos-o eu pe deget, dar văzându-se afară s-a speriat şi a început să zboare haotic, lovindu-se de geamuri şi căzând sub masă… Am luat-o uşor pe deget şi am dus-o spre colivie. De atunci n-a mai vrut să iasă cu niciun chip, deşi i-am lăsat uşiţa deschisă în mai multe rânduri. Probabil nu se simţea încă în siguranţă afară şi n-am vrut să o oblig.
Deşi am convins-o pe colega mea să mi-o lase mai mult decât fusese vorba iniţial… până la urmă a venit toamna, eu urma să plec într-un concediu mai lung şi Păpuşica a trebuit să se întoarcă la stăpânii ei. În ziua când stabilisem să fie luată acasă, doamna care făcea ordine în birouri m-a întrebat dacă pasărea e bolnavă. „Nu e bolnavă, de ce?” am întrebat. „Păi, n-a scos niciun sunet toată dimineaţa, ea, care de obicei umplea etajul cu triluri; numai când ai venit tu a început să ciripească…”
* * * * *
Mă uit la vremea mohorâtă de sfârşit de octombrie şi mă gândesc la nişte zile de vară, când un mic ghem de pene colorate mi-a adus atâta bucurie…
Mi-e dor de Păpuşica mea…
Sper să îi fie bine, să se joace şi să cânte şi, când stăpânii mai pleacă în vacanţă, să mi-o aducă din nou…pentru cât mai mult timp!!”
Andreea (Carly)
Anunțuri

11 comentarii (+add yours?)

  1. Anny
    Oct 31, 2012 @ 16:51:36

    ce emotionant:*:*:*, s-a obisnuit cu tineeeee

    Răspunde

  2. Maria
    Oct 31, 2012 @ 18:51:42

    Sunt de nepretuit aceste pasarele; cum-ne-cum ei tot gasesc o modalitate sa intre la sufletul tau si oricat de abatut ai fi ei stiu cum sa iti aduca o raza de lumina…

    Răspunde

  3. Cristina
    Noi 01, 2012 @ 07:56:11

    De ce nu vorbesti cu stapanii sa ti-o dea tie detot? Din ce ai povestit, eu cred ca ii e mult mai bine cu tine.

    Răspunde

  4. BuburuzaBia
    Noi 01, 2012 @ 18:42:58

    E frumoasa Papusica!La „silueta” seamana bine cu Coco a mea. 🙂 Un lucru nu prea inteleg, din ce cauza ii zice perusica cinnamon?Si ce alte „sortimnente” de perusi mai sunt? :))

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Noi 02, 2012 @ 12:01:49

      Buna Bia, sa stii ca am prezentat deja cele mai raspandite varietati de perusi pe blog, este o pagina speciala dedicata lor, urmeaza sa mai prezint si varietatile foarte rare. Deci, poti sa intri acolo si sa vezi cate varietati de perusi au aparut, cica e una si aproape neagra…

      Răspunde

  5. Carly
    Noi 01, 2012 @ 22:48:52

    multumesc Adina 🙂

    @Cristina – M-am gandit la asta, mai ales ca imi doresc de mult o pasare mica (eu am mai avut perusi).Ar trebui sa o duc acasa (nu poate sta permanent la serviciu). Din pacate, am un program extrem de incarcat, sunt plecata de dimineata pana seara tarziu; n-as avea cand sa ma ocup de ea, si nici in grija cui sa o las 😦

    @ BuburuzaBia – cinnanom sunt cei care au culoarea penajului mai palida decat la perusii normali. Nici eu nu stiam, am gasit denumirea aici pe blog, sectiunea Varietati de perusi

    Răspunde

  6. Anne
    Noi 02, 2012 @ 17:07:08

    ce frumoasă este 🙂

    Răspunde

  7. Alexandra
    Noi 07, 2012 @ 16:33:57

    As avea nevoie de o parere… De ieri, peruselul meu nu este in apele lui. Ieri a stat o zi intreaga in nisip, doar zbatandu-se acolo, azi l-am gasit mai bine, statea pe prima bara, dar tot slabit, acum mananca. Nu stiu ce este cu el, ar trebui sa ma ingrijorez ? Azi m-am gandit ca poate are paduchi, pentru ca statea sa il ciuguleasca perusica pe la gat, totusi sa se simta rau de la asta ?

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Noi 08, 2012 @ 09:44:02

      Alexandra, nu se intampla sa aiba perusii paduchi, doar daca au stat langa gainile din cotetul de la tara… ceea ce nu cred ca este cazul. Ai pisica sau caine cu purici in casa? Banuiesc ca nu…. deci, perusul are o alta afectiune, iar perusica il alinta sa il faca sa se simta mai bine. Trebuie dus imediat la un veterinar, pentru ca numai el il poate consulta. Perusii au boli specifice, care nu seamana cu ale altor animale de casa… deci, nu iti da tu cu presupusul, ci du+l la veterinar, daca vrei sa il salvezi.

      Răspunde

      • Alexandra
        Noi 08, 2012 @ 18:13:52

        Of, speram sa nu fie asa de grav 😦 Nu am alte animale de casa si nu au stat langa gainile de la tara, il voi duce la veterinar, sper sa stie despre ce e vorba 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: