Peruşului meu îi este teamă de mine

Am primit adesea mesaje pe blog de la cei care au adoptat de curând un pui de peruş în care se plâng că pasărea este speriată, timidă, că ciupeşte sau că se zbate în colivie când se apropie de ea. Teama este absolut firească la început. Mulţi copii se aşteaptă ca peruşii să se poarte ca pisicile sau căţeluşii, care îţi sar în braţe şi abia aşteaptă să fie alintaţi. Păsările au un comportament complet diferit, se tem de oameni şi este nevoie de multă răbdare pentru a te împrieteni cu ele. Cui nu are răbdare, nu îi recomand să adopte păsări, indiferent de specia lor. Pe de altă parte, peruşii, papagalii în general, nu sunt recomandaţi copiilor, mai ales celor mai mici de 10 – 11 ani. Cu riscul de a-i supăra pe cei care cumpără peruşi pentru copii, aş vrea să le atrag atenţia că micuţii lor nu au capacitatea şi maturitatea necesară de a înţelege comportamentul unei păsări.

Ţine cont de faptul că orice peruş poate fi dresat, totul depinde de tine! Peruşii sunt păsări sociabile, care au nevoie de multă afecţiune şi înţelegere. Un peruş are nevoie de prieteni şi se va apropia de oamenii care îl iubesc din instinct. Dar trebuie să îi câştigi încrederea, să nu îl sperii niciodată, să nu îl chinui, să nu îl prinzi în mână doar pentru plăcerea de a-l ţine în palme, să nu îi faci baie forţat… ŞI SĂ ÎL LAŞI LIBER PRIN CASĂ DIN PRIMELE ZILE!!!! Libertatea te va ajuta foarte mult să îl dresezi pe parcurs!!!

1. Cu peruşii trebuie să ai foarte multă răbdare, mai ales cu cei speriaţi, care se feresc de oameni şi care nu au fost deja dresaţi.

2. Trebuie să le oferi foarte multă dragoste, fără să aştepţi nimic în schimb. Un peruş nu va veni la tine din prima zi, decât dacă este foarte bine dresat. Spre deosebire de un căţel sau alt animal de companie, peruşul va încerca să te evite, să stea la distanţă de tine şi se va feri de mâna ta.

3. Peruşul te observă cu mare atenţie şi reţine orice gest greşit pe care îl faci faţă de el: dacă ţipi la el, dacă îl bruschezi, dacă îl prinzi brutal în mână… chiar dacă tu nu vrei să îi faci ceva rău, pasărea speriată va interpreta altfel atitudinea ta. Peruşii au o memorie excelentă şi orice gest greşit la început o va împiedica să aibă încredere în tine multă vreme.

Ca atare….

1. Dacă adopţi un peruş, în primele zile lasă-l să stea liniştit în colivie, să se obişnuiască cu noua casă, cu mirosurile şi sunetele din jurul lui şi cu prezenţa ta discretă. Apropie-te de colivie doar ca să îi dai de mâncare şi apă.

2. În următoarele zile, începe să stai mai mult timp lângă colivie şi vorbeşte cu el blând, povesteşte-i diverse lucruri pe un ton calm şi blând şi foloseşte tot mai des numele pe care vrei să îl înveţe.

3. După aceste zile de pregătire, în care peruşul stă liniştit în prezenţa ta, începe treptat să ţii mâna mai mult timp în colivie, după ce îi dai de mâncare. Adu-i legume, frunze de salată sau morcov ras şi oferă-le, dar fără să îl atingi.

4. Pe măsură ce pasărea este mai relaxată şi se obişnuieşte cu tine, poţi apropia palma cu seminţe. Nu va veni din prima zi, dar dacă vei insista şi vei ţine în fiecare zi palma cu seminţe câteva minute la el în colivie, va veni până la urmă să mănânce.

5. Ulterior, poţi încerca să ţii un deget în faţa lui, puţin mai sus de gheruţe, ca să îl determini să urce pe deget. La început, este posibil să te ciupească, pentru că peruşii cunosc lumea înconjurătoare cu ajutorul ciocului. Ei ciupesc lucrurile din jur să vadă ce consistenţă au, ce gust sau ce miros au, dacă pot avea încredere în ele sau nu. Dacă te ciupeşte şi te doare puţin, nu ţipa şi nu sări în sus! (acesta este un alt motiv pentru care papagalii nu sunt recomandaţi copiilor, un copil dacă e ciupit tare şi îl doare, se va feri de pasăre, va ţipa, va plânge sau va încerca să se răzbune, iar pasărea este cea care va avea de suferit la final) Păstrează-ţi calmul şi vorbeşte blând cu peruşul, el nu te ciupeşte să îţi facă rău, ci pentru că vrea să ştie că se poate baza pe deget, că se poate cocoţa pe el fără să fie în pericol.

Răbdarea şi dragostea, dar şi capacitatea de înţelegere a comportamentului unui peruş sunt elementele cheie pentru dresajul lui. Un stăpân lipsit de răbdare, nervos, agitat, care nu are timp să stea cu pasărea, nu va reuşi niciodată să se împrietenească cu ea. 

Anunțuri

8 comentarii (+add yours?)

  1. Ina
    Oct 11, 2012 @ 14:49:43

    Buna Adina,
    M-a impresionat mult delicatetea si iubirea cu care vorbesti despre perusi si alte pasari.
    Sper sa ai rabdarea sa citesti si mesajul meu si poate sa imi dai un sfat de suflet.
    Am avut un perus timp de aproape trei ani de zile, dupa ce alti sase ani a stat la parintii mei.Parintii mei mi l-au lasat la un moment dat sa am grija de el cand au trebuit sa plece si asa a ramas la mine definitiv.La inceput nu am avut rabdare cu el, nu am inteles ca nu ma pot apropia de el imediat si nu am fost prea buna cu el… Apoi, am realizat ca am gresit si m-am apropiat incetul cu incetul de el, pana cand am devenit prieteni buni si ma lasa sa-l scot din colivie, sa zboare, sa-l mangai, sa doarma pe mine, sa ne uitam amandoi pe fereastra…
    Acum o saptamana s-a stins, iar de atunci s-a prabusit totul pentru mine. L-am iubit enorm si nu ma pot impaca cu gandul ca nu mai este. Casa este pustie fara el si realizez ca el mi-a daruit toata bunatatea lui si ca m-a invatat sa privesc lumea pasarilor si a celorlate vietuitoare cu intelegere si cu multa dragoste.
    Iar acum nu mai stiu sa traiesc fara el.
    Cu drag,

    Ina

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Oct 12, 2012 @ 08:59:48

      Draga Ina, cat de mult iti inteleg durerea si as vrea sa te ajut cumva sa o induri mai usor… este foarte, foarte greu cand ii pierdem, cand stim cat de mult ne-au iubit si ca nu ii vom mai vedea niciodata. Dar amintirile frumoase alina sufletul si trebuie sa te gandesti la toate lucrurile frumoase pe care le-ati facut impreuna. El va avea mereu un loc special in sufletul tau si fiecare amintire si fiecare fotografie cu el, cred ca ai adunat multe de-a lungul timpului, te vor ajuta. Si mie imi vine sa plang de fiecare data cand imi aduc aminte de perusica mea, dar apoi ma straduiesc sa gasesc o amintire frumoasa si incerc sa zambesc. Nici eu nu imi imaginez viata fara dragalasenia si dragostea perusilor… poate, peste un timp, un an sau mai mult, cand vei simti tu, vei adopta un alt pui mic si imi vei scrie despre o noua prietenie cu totul speciala, asa cum numai perusii stiu sa ne daruiasca. Casa ta nu este pustie, este plina de amintiri frumoase, peruselul tau nu ar vrea sa fii trista tot timpul, ci sa te bucuri şi acum de clipele minunate care au fost.

      Răspunde

  2. Popa Alexandra Octaviana
    Oct 12, 2012 @ 06:45:34

    Buna dimineata,

    V-am trimis un mail cu imagini cu perusul meu pentru rubrica ” Sa cunoastem alti perusi” si mi-ar placea mult sa se alature si el „echipei”.
    Sper ca l-ati primit. Astept un raspuns.
    Va multumesc.

    O zi frumoasa,

    Răspunde

  3. Popa Alexandra Octaviana
    Oct 12, 2012 @ 09:46:27

    Promit! Multumesc mult, i-am aratat adineauri ca e vedeta pe Internet 🙂
    Numai bine!

    Răspunde

  4. YOOO
    Iul 01, 2013 @ 07:47:47

    perusilor le este teama de mine dar voi incerca sa ii imblanzesc

    Răspunde

  5. vasilcu lorena
    Mai 09, 2014 @ 15:43:25

    buna, sunt Lorena ,am 10 ani si am un pui de perus care este femela .
    O am de o saptamana si i-am dat drumul prin casa , dar , nu se mai intoarce in colivie ,,pot sa o las si 10 ore si tot nu se intoarce ,, iar acun ma ciupeste , poate ca am bruscat – o can incercam sa o prind sa o bag in colivie pentru a manca. Ieri incerca sa iasa din colivie ,si a ridicat usita iar aceasta i-a cazut pe cao dar este bine . NU STIU CE SA FAC!

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mai 12, 2014 @ 14:14:16

      Buna Lorena, nu mai alerga pasarea si nu o mai prinde in mana, va avea frica de tine toata viata si nu vei reusi sa o mai dresezi. Uite ce propun: las-o inchisa 2 sapt, prinde usitele cu un cleste de rufe sa nu le mai ridice si, in fiecare zi, dimineata si seara, baga usor mana la ea si tine aproape de ea un deget sa se invete cu el si sa vada ca nu o ataca. Dupa vreo 2 sapt, daca vezi ca nu se mai sperie cand bagi degetul, continui cu acest lucru si incerci sa pui degetul sub burtica ei, sa sara pe el, faci mai multe incercari, vreo 3 sau 5 minute, apoi ii dai drumul la o usita sa iasa afara. Montezi o baruta in fata usitei deschise si pui acolo o cutie cu seminte sa vina la hrana cand ii este foame, apoi, seara, poate se culca langa cutia cu seminte si ii faci semn sa intre in colivie… repeti acest lucru pana reusesti!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: