O mică minune în noaptea de Înviere

Primul ou, cât o alună de pădure, în cutia unui inel

Paştele de anul acesta, din primăvara rece a lui 2011, va avea întotdeauna pentru mine o semnificaţie specială. În noaptea de Înviere, când lumea se adunase pe la biserici şi asculta slujba, iar cei mai nerăbdători aşteptau în frig să ia Lumină, micuţa mea Cipiţa a făcut primul ouşor din viaţa ei. Era trecut puţin de miezul nopţii şi aţipisem uşor. Deodată, am auzit forfotă în colivia ei, am auzit-o căzând de pe bara cea mai de sus unde preferă să doarmă, aterizând cu o bufnitură înfundată pe fundul coliviei. Într-o secundă am fost în picioare, am aprins lumina şi am ajuns lângă ea. Cipiţa stătea întinsă pe burtică, pe grătarul din colivie, un picioruş îi alunecase printre gratii, iar în celălalt încerca să se sprijine, să se ridice. Scâncea încet, de durere şi sufletul meu s-a frânt în două… aproape că mi-au ţâşnit lacrimile, credeam că s-a îmbolnăvit, că are vreo infecţie şi că o s-o pierd. Era noaptea de Înviere şi nu cred că aş fi găsit vreun cabinet veterinar deschis. Abia ce îmi trecură toate gândurile acestea negre prin minte, că micuţa mea se opinti cu un scâncet mai puternic şi depuse un ou, mic cât o alună, pe fundul coliviei. A mai stat câteva secunde să scape de durere şi a ţâşnit direct spre apă, apoi spre cutia cu seminţe. A început să mănânce, veselă că scăpase repede de ceva atât de dureros. Iar eu…eram încă îngrijorată, dar cel puţin peruşica mea părea în regulă.

Cipiţa avea un secret, pe care l-am aflat în Noaptea de Înviere

Nu a fost deloc interesată de ou, l-a părăsit imediat şi nici eu nu o încurajez să clocească, deoarece este dificil să ai grijă de pui mici de peruş: sunt foarte sensibili şi, dacă nu eşti hotărât să îţi faci o familie mai mare, mai bine te fereşti să îi înmulţeşti. Am păstrat primul ou, pe al doilea l-am găsit spart în balcon… dar important este că peruşica mea e sănătoasă şi că se simte bine şi se joacă la fel de mult ca înainte!

Semne că poartă ouşoare au fost, numai că eu, lipsită de experienţă cu privire la acest aspect, nu am ştiut să le interpretez. Pentru cei care au peruşele şi, probabil, vor avea şi ouşoare, voi scrie mai jos câteva observaţii:

– peruşelele care fac ouă nu îşi schimbă aproape deloc comportamentul: se joacă, zboară, mănâncă la fel de bine ca înainte;

– primul semn este găinaţul, mai rar şi într-o cantitate mult mai mare decât de obicei, mai ales în zilele în care ouăle se măresc şi blochează cloaca; al doilea semn ar fi codiţa uşor răsfirată ca un evantai, deşi acest lucru poate să nu fie valabil pentru toate peruşelele;

– cer de mâncare partenerilor lor şi încearcă să îşi găsească un cuib potrivit prin cutii sau unghere ascunse, dacă nu au la îndemână o cutie specială pentru cuibărit;

– regiunea funduleţului se umflă puţin, semn că oul a suficient de mare şi a sosit timpul să fie eliminat;

– ouăle translucide nu sunt fertile şi peruşica simte acest lucru, de multe ori spărgându-le singură;

– sunt fertile ouăle mate şi albe, de care trebuie să ai grijă dacă vrei să le clocească, adică să îi pui la dispoziţie o cutie cu iarbă uscată şi moale să îşi facă un cuib;

– peruşelele depun ouăle la interval de două sau trei zile, în medie câte 3 sau 4 ouă la un clocit;

– condiţiile prielnice pentru clocit: căldură, peste 22 de grade, spaţiu bine aerisit, dar ferit de curenţii reci de aer, şi protejat de ceilalţi peruşi.

Anunțuri

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat asta: