Să cunoaştem alţi peruşi

V-aş ruga pe toţi cei care urmăriţi blogul Cipiţei şi al lui Biluţă, pe toţi cei care aveţi peruşi şi îi iubiţi, să ne trimiteţi pozele lor şi câte o poveste despre ei. Aş vrea să îi prezint în această pagină, să îi facem cunoscuţi tuturor pentru că sunt frumoşi şi speciali. Puteţi să îmi trimiteţi pozele şi povestea peruşilor voştri pe adresa adina_zamfir@yahoo.com

Bibi, minunea din viaţa mea

Buna ziua, Casa cu peruşi! Mă numesc Răzvan şi, după ce am citit acest blog scris atât de frumos şi cu sensibilitate şi cu multă dragoste, m-am decis să vă povestesc şi eu despre minunea pe care Dumnezeu a scos-o în calea mea. Se numeşte Bibi şi l-am găsit rătăcit, obosit şi speriat foarte la mine pe stradă, pe când mă duceam să iau ceva de mâncare de la magazinul din colţul străzii. Avea pene jumulite, dar cum l-am văzut, m-am îndrăgostit iremediabil de el şi am decis, fără prea multă gândire, să-l iau la mine. Aşa se face că l-am adus cât se poate de repede acasă, l-am instalat pentru început într-o cutie de carton, neavând încă o colivie, şi am căutat să-i potolesc foamea cu nişte pâine,  deoarece atunci nu aveam altceva. Dar, în dimineaţa următoare, aproape că am zburat şi i-am cumpărat o căsuţă şi mâncărică potrivite pentru nevoile lui. Mai târziu, am luat şi nişte jucărele să se simtă ca acasă.

Vreau să vă spun că încă din prima săptămână, a început treptat să-şi revină, să dea chiar mici concerte, dar numai când zăreşte pe fereastră păsărelele de afară şi vrea să vorbească şi el cu ele. Mai rar cu mine în cameră, deşi eu vorbesc permanent cu el, îl alint cu „puiuţ mic, iubirea mea” şi destul de des îi rostesc şi numele ca să se înveţe cu el. În rest, este destul de tăcut, mănâncă, bea apă şi stă cuminte, însă nu vrea să iasă deloc din căsuţa lui, deşi eu vreau să-l scot şi să-l las să zboare prin casă, pentru că ştiu cât de benefic este pentru ei şi câtă bucurie le face. Dar dacă el nu vrea… i-am luat şi un baton  cu miere şi alte seminte din care sper cu timpul să guste ca să suplimenteze hrana. Mă gândesc să mai încerc şi cu morcovel, coajă de ou şi mar ras şi, de asemenea, să-i mai iau şi ceva polivitamine să-l ajute la creşterea penelor, că tare este golaş şi nu vreau să-i fie frig.

Abia aştept să se mai acomodeze cu mine şi cu locuinţa şi să devenim prieteni chiar foarte apropiaţi.

… la foarte puţină vreme după mesajul de mai sus, Răzvan mi-a trimis o nouă poveste frumoasă!!! A adoptat şi o peruşică, pe nume Bella 

Revin cu poze şi câteva cuvinte despre minunăţia de peruşica pe care am adoptat-o.  Se numeşte Bella şi e încă pui. Are 8 luni şi e aşa de drăgălaşă, frumoasă şi vioaie!

De cum am adus-o acasă, s-a adaptat foarte repede şi a început să se caţere prin colivie şi să cânte atât de dulce şi de blând. M-a cucerit din prima clipă, iar pe Bibi l-a făcut să cânte şi el aşa de frumo! A fost o adevărată încântare să-i văd şi să-i aud… şi ce a început Bibi să o mai caute şi să cânte, el fiind afară din colivie, iar Bella înauntru! Ce îl mai căuta şi ea şi ce mai ciripea încet şi dulce. Iar de fiecare dată când el se aşeza pe colivie îl ciupea încet de picioruşe. Iar eu mă uitam la ei şi mă topeam de fericire, alintându-i şi mângâind-o pe Bella când pe cioculeţ, când pe picioruşe.

Totul s-a terminat aşa de frumos, pentru că, în cele din urmă, după multe ezitări, Bibi a reuşit să intre lângă frumoasa lui minune şi să se aşeze cuminţi unul lânga altul, urmând  câteva momente de giugiuleală, mai cu seama din partea ei, bineînţeles acompaniate de triluri dulci de o parte şi de cealalta.

Sunt minunaţi amândoi, iar Bibi, după o perioadă în care a fost trist şi abătut, este în sfârşit fericit şi vioi precum îi stă bine unui peruş. Sper din tot sufletul să fie mereu aşa de fericiţi amândoi precum sunt acum. Şi eu alături de ei, fiindcă-i iubesc foarte mult şi sunt în stare să fac orice pentru ei.

Beea Beatrice ne împărtăşeşte câte ceva despre peruşii pe care i-a avut!

Acum câteva zile mă uitam pe acest blog şi am văzut multe poveşti triste care, pe parcurs, mi-au dat ideea de a aminti câte ceva despre iubiţii mei peruşi, Coco şi Milli. (pe care nu o să-i uit niciodată!)

Păi, pentru început,… 

…într-o zi frumoasă de primăvară, în care răbdarea mea ajunsese până-n cel mai înalt punct…  mă îdreptam prin ploaie spre magazinul de animale (şi nu magazinul unde plănuisem să merg) ca să îmi cumpăr un animal de companie. Şi, ce să văd! Doi peruşi, amândoi albi şi frumosi, unul femelă şi celălalt mascul. Unul tremura, era zgribulit şi se uita foarte atent la mine, iar celălalt stătea pur şi simplu şi se uita în stânga şi în dreapta. L-am ales pe cel care se uita la mine. Se oprise ploaia când mă îndreptam spre casă, dar tot îmi era teamă nu cumva să răcească peruşul din cutie. Am ajuns acasă şi eram fericită! În sfârşit, de acum puteam să mă joc cu peruşul meu pe care… HEEIII ! vreau să-l cheme Milli! Şi am început să mă holbez aiurea la el pentru că era foarte cuminte.

Peste câteva zile a început să cânte din ce în ce mai des, dar nu aşa frumos cum cântau papagalii din emisiunile acelea cu animale de pe Animal Planet , ci isteric. Eram îngrijorată pentru el (de fapt ea), aşa că am decis să-i ofer un cadou surpriză: un alt peruş pe nume Coco!! 😀

Coco era mult mai dinamic, îi plăcea să se joace mai mereu, iar uneori era timid aşa că eu încercam să-i înlătur frica. Şi a mers! Peste puţin timp, Coco se obişnuise deja cu mine, venea pe deget, stătea cu mine, pe umăr, îi dădeam mâncare din palma mea… Uf, săracul…, dar când a murit nu a lăsat în urma lui decât tristeţe, dor şi… o pană.  

Cu Milli nu am apucat să fac poze prea reuşite, pentru că era foarte atentă la ce fac eu şi de aceea era speriată de mine şi de cele mai multe ori fugea când vroiam să-i fac o poză. De ce spun „nu am apucat”? Pentru că, din păcate, a murit şi ea. Aş vrea să fi avut mai multa grijă de ea în trecut, dar acum e prea tarziu. :-<

O poveste tristă, un omagiu unui prieten drag, trimisă de Silvia

Coco a fost cel mai deștept peruș. Acum, din păcate, nu mai este. Când l-am adus acasă, iarna, era doar un pui.

În prima zi a învățat să vină pe deget, apoi l-am învățat să vină la mine în pat ademenindu-l cu semințe de ovăz, pe care le adora.

Odată cu iarna, a venit și frigul și l-am învățat să doarmă lângă calorifer.

Vara a învățat să facă băiță și să mănânce mere.

Mi-a făcut o surpriză foarte plăcută atunci când a venit pentru prima dată la mine pe pernă și când m-a lăsat să îl mângâi.

Din păcate, toamna aceasta (e vorba de toamna lui 2013, n.r.) a murit cu câteva zile înainte de ziua mea.      NU TE VOI UITA NICIODATA, COCO!

Kira, o altă peruşică alintată şi isteaţă

„Kira este o perușică jucăușă, care ar dori să iasă din colivie mereu și să se joace. E o năzdrăvană!!! Uneori adoră să stea cuminte pe umărul meu, în timp ce îmi fac temele sau, pur și simplu, când n-are ce face.

Dar rar nu are ce face. Iar acum, când a învățat să își deschidă portița singură, mi-am dat seama că e mai deșteaptă decât mi-am imaginat. O las liberă din ce în ce mai des, poate explora mai pe-nțelesul ei toată casa, poate juca și „v-ați ascunselea” cu mine… Frate,mereu câștigă… Și încă ceva: când o filmez, are tupeul să îmi ronţăie din cameră sau să dea cu ciocul în ecran… Îmi adoră telefonul… şi unghiile cu ojă♥

Cel mai mult îmi place ca, atunci când mănânc ceva și îi dau și ei să guste, halește tot. E și firesc, adică… E așa grasă! Felul ei de a se manifesta în tot ceea ce fac e unic. Serios! Adică, dacă de exemplu îi arăt oglinda, face ca nebuna, o scarpin, începe să cânte, oriunde o las, vine după mine sau vine pe capul meu și îmi ronţăie firele de păr [semn că ar zice: De ce mă lași?! Vreau să ne jucăm!!] După ce face băiță vine pe umăr și se înghesuie în mine și în părul meu ca să îi țin de cald.

Dacă îi dau pup când ea se joacă, se oprește brusc din toată activitatea și mă privește luuung, venind spre mine și parcă mă întreabă: „Te rog. Îmi mai arăți o dată cum ai făcut? Te urmăresc, să știi.” ….Orice-ar fi, e unică…….♥

– mi-a scris stăpâna Kirei, Beatrice, care o alintă mult…

Povestea Kirei, o nouă prietenă pe blog…

„Kira este o peruşică năzdrăvană pe care o am de 2 luni de zile, puţin timp, însă suficient ca să ne împrietenim, să mănânce din palmă sau să mă pupe în momentele ei de maximă afecţiune. Secretul a fost să aştept ca ea sa se apropie de mine după ce a a avut deplină încredere şi bineînţeles să o las liberă să zboare şi să exploreze toată casa.

Am ademenit-o cu mei proaspat incoltit

Aşa aveam să descopăr cât de isteaţă, dar şi zvăpăiată poate fi. Şi nici nu am cum să nu o las liberă pentru că a învăţat mişcarea portiţei, o ridică cu ciocul şi o găsesc zburând prin casă. Aşa că mi-am pus plasă la geam ca nu cumva să o tenteze să zboare afară.

O masa sanatoasa cu morcov

Asta nu a împiedicat-o însă să încerce o noua evadare: a tăiat cu ciocul plasa de la geam şi dacă se mai străduia un pic încăpea să iasă prin ea. E pasionată de tot ce înseamnă tehnologie, laptop, telefon şi telecomandă, tot ce are ecran luminos şi taste de ronţăit.

Facem cu randul la laptop cand e ora de joaca cu mingea

E o pofticioasă şi jumătate, mănâncă orice îi dau din mână sau vede la mine că mănânc, aşa că m-am trezit cu ea în bolul de lapte cu cereale. Am trecut cu vederea orice năzbâtie atâta timp cât dimineaţa, chiar dacă se luminează afară, aşteaptă cuminţică să mă trezesc, să-i deschid geamul ca să audă păsările şi apoi începe zarva.

Tot ce e colorat si sclipitor e bun de rontait

Abia aştept să văd cum va reacţiona când îi voi aduce un partener, dar e încă micuţă, toate la timpul lor”, mi-a scris Mihaela despre peruşica ei şi parcă o recunosc pe Cipiţa, gata să exploreze şi să facă noi năzbâtii… cum să nu le iubeşti pentru totdeauna!!!!

Pufeta, o peruşică de poveste…

Nicoleta Moldovan îl avea deja pe Pufu, un peruş movuliu, simpatic şi isteţ, pe care îl iubeşte mult. S-a gândit de curând să-i aducă o parteneră şi să-i facă viaţa mai frumoasă. Iată cum a ajuns Pufeta în viaţa lor…

„În 21 aprilie, am adus-o acasă pe cea mai frumoasă peruşică pe care am văzut-o vreodată. Căutarea unei partenere pentru Pufu al meu nu a fost o misiune deloc uşoară întru cât am umblat cam 2 saptamani în tot Clujul pentru a o găsi. A fost o experienţă foarte neplăcută şi am văzut nişte lucruri îngrozitoare. Am văzut peruşei ţinuţi în condiţii absolut deplorabile, în stare foarte proastă şi privaţi de orice fel de tratament corespunzător. Am văzut chiar şi un peruş care avea ciocul rupt de tot. I se vedea limbuţa. Mă întreb oare cum mânca săracul? Am plâns amarnic văzând toate astea… Oricum, am ajuns într-un final în capătul celălalt al oraşului, într-un hipermarket, unde magazinul şi animalele arătau impecabil. Am pus ochii din prima pe un ghemotoc de pene pricăjit, amărât, fără codiţă, cu o aripioară tăiată şi foarte, foarte speriat.

Am stat vreo 20 de minute să studiez peruşii, dar nu am găsit nimic totuşi să îmi placă. Atunci a venit cineva să mă ajute şi am rugat să îmi spună care peruşi sunt fetiţe. A început să îmi arate şi, când mi-a spus că acel ghemotoc pe care îl văzusem e fetiţă, gândul şi privirea mi s-au îndreptat din nou spre el. A luat-o în mână, m-am uitat la ea, era aşa de frumoasă… Nu puteam, nu vroiam să o las acolo. Nu mi-a păsat că nu are coadă, nu mi-a păsat că are o aripioară stricată, nu mi-a păsat că e mai mare la vârsta decat Puful meu, am luat-o acasă. Tata a spus că arată ca o îngheţată de vanilie cu lămâie şi fistic. Şi câta dreptate are… :X Am adus-o acasă şi Pufu al meu s-a dus direct la ea.

S-au iubit din prima clipa şi de atunci sunt de nedespărţit. Aş fi vrut să îi ţin separat ca să se obişnuiască şi cu mine, dar mi-a fost imposibil să îi despart. Dacă îi separam, ea plângea, iar el se agita teribil. Din această cauză, chiar dacă au trecut 2 luni de când o am, ei înca îi este frică de mine. Nu stă pe deget, nu vine când o chem şi oriunde merge Pufu, acolo merge şi ea. Se mai bat ei din când în când, se mai ceartă, dar se iubesc foarte mult.

O cheamă Pufina sau Pufeta sau Pufa, dar mereu când îi vorbesc îi spun că e fetiţa mea frumoasă. Nu ştiu dacă numai eu o văd aşa, dar mi se pare că e cea mai frumoasă peruşică din lume.  Acuma e sănătoasă, i-a crescut codiţa şi aripioara şi-a revenit. O ador!

Să-l cunoaştem pe Rocky şi pe prietena lui

Povestea lui este trimisă de Elena. „Rocky este papagalul meu isteţ. Este un peruş foarte deştept şi vesel.

Rocky are 6 ani de când eu l-am cumpărat, l-am ales pe cel mai timid şi deosebit din toţi peruşii care erau. La început a fost speriat, la fel şi eu,dar cu timpul s-a adaptat la condiţiile pe care i le oferim.

El are culoarea alb-gălbui şi am reuşit să îl dresez, ştie să spună câteva cuvinte şi ocupaţia lui preferată este să o imite pe mama cum tuşeşte. Lui îi place să repete mereu ”Rocky bravo”, ”Rocky vrea ceai”  .

Mâncărurile lui preferate sunt grăunţele, varza, morcovul… Iubeşte nespus să fie liber şi să zboare.

Aşa arăt după ce spala mama vasele…

El imită mereu sunetele şi glasurile din casă şi îi place să fredoneze după cântecele mele preferate. Până acum, el a fost cel mai devotat peruş pe care l-am avut. Pe data de 14 februarie i-a sosit şi cadoul mult aşteptat.

Pe noua lui parteneră o cheamă Ricka. O fetiţă nespus de frumoasă. La început Rocky a fost foarte uimit de noul oaspete şi mereu fugea de ea,  se certau, peste câteva săptămâni s-a obişnuit, dar uneori tot nu pot împărţi câte ceva.

Eu am reuşit puţin să o dresez, este cu mult mai rapidă decât Rocky. Are un glăscior melodios pe care nu mă voi sătura să îl ascult. Am ajuns la concluzia că peruşii şi alte animale înveselesc viaţa oamenilor, sunt nişte creaturi uimitoare pe care merită să le iubim! :)”

Povestea unor peruşei foarte curajoşi, trimisă de Yna

„Ei sunt prinţişorii mei, Roko şi Kiki, în primele zile când au venit în noul lor cămin. De la început, s-au iubit cu tot sufletul, numai pupături, dansuri, şmecherii, joacă… într-un cuvânt “armonie” între ei.

După cum spuneam, multă, multă iubire între noi…

La început, am avut o căsuţă mai mică, dar acum avem un perete numai al nostru, e cât de înaltă ne place nouă şi ne plimbăm toată ziua, când acasă, când pe casă, când pe tablouri… avem voie să mergem unde vrem… aa… băţul pe care stau la pererete, eu Roko, mult l-am mai căutat, până într-o seară când l-am găsit… ştiam eu că e acolo, nu m-am lăsat… (de fapt el zbura şi voia să se aşeze pe umbră, dar perseverenţa i-a adus un băţ adevărat;)))

Povestea fericită a durat cam o lună, după care multă tristeţe a mai fost. Eu, Roko, am fost foarte bolnăvior, mi-a făcut mama analize, şi a rezultat că am avut paraziţi intestinali. Nu am mai apucat să fac tratament. Am aşteptat dimineaţa să mă găsească mami, să mă mai uit câteva minute la ea, să mă ţină în palme, şi gata… inimioara mea nu a mai rezistat… dar am vrut să fiu liniştit, în mânuţele ei…

Eu, Kiki, am rămas singurică şi mami mă lua peste tot cu ea când pleca de acasă, aici sunt undeva la curte, numai verdeaţă, aer curat… hmm… ce  mi-a plăcut…

Curând avea să vină a doua mea iubire. Era mititel, fără codiţă, şi prima dată a mers să se admire în oglindă. M-am îndrăgostit din nou…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Drept dovadă, când a dat de oglinda mare…

Momente din viaţa noastră…

Şi am fost fericiţi cam 8 luni, când eu m-am îmbolnăvit, aripioara mi-a fost afectată de o tumoră şi, în urma radiografiei şi consultului, dl dr a decis că îmi pot continua viaţa şi fără o aripioară, dacă am destul curaj să rezist anesteziei şi operaţiei. Dar eu am avut putere şi am vrut să mă întorc la Roko şi la mami. Noroc că m-a ţinut mami în palme când mi-a făcut anestezia în picioruş, pentru că am dat ochii peste cap şi am speriat pe toată lumea… m-am speriat şi eu, dar i-am auzit vocea mamei şi mi-am zis că trebuie să lupt, ea mă iubeşte mult… şi după un timp am ieşit din sala de operaţii fără aripioară, ameţită şi destul de supăratş. A fost greu după, ca să nu mă rănesc singurică cu ciocul, mami a cumpărat şosete pentru bebeluşi şi mi-a croit şi cusut hăinuţe. Şi am avut parte de dragoste din partea tuturor… uitaţi-vă cum stă Roko lângă mine, nu m-a lăsat singură o clipă.

Dar ceva nu a mers şi a fost nevoie de a 2-a intervenţie. Nu ne-a venit să credem, acelaşi chin… dar eu nu m-am lăsat, mami nu s-a lăsat… rochiţele nu mai trebuiau deoarece de data asta operaţia a fost mult mai mare… aşa că mi-a cusut mami coifuri… şi Roko în continuare m-a iubit… Aaa… vă pun aici o poză de când eram sănătoasă şi făceam vara băiţă în piscină… Dar nici bolnăvioară nu m-am lăsat, multă, multă băiţă … şi aşa urâţicăăă eram udă ;)))

Mi-au crescut toate penele şi eram din nou cea mai năzdrăvană şi o aripioară în minus nu mă împiedica să fiu fericită…

Însă, după 3 luni, când credeam că mi-a venit rândul să nu mai sufăr, să trăiesc aşa, să aibă mami şi Roko grijă de mine…aceeaşi tumoră mi-a afectat picioruşul… Ce mai era de făcut?… Eram aşa mică, ce să mai tai din mine? M-am supărat rău de tot, ştiam că nu o să mai rezist mult. Am încercat să le fac fericite zilele părinţilor mei, să îi bucur cu ciripitul meu… dar cu inimioara supărată… Într-un final, nu am mai putut lupta şi am renunţat… Ştiu, însă, că am fost cel mai iubit sufleţel şi nu voi fi uitată niciodată… mă bucur că scurta mea viaţă a fost alături de aceşti oameni care s-au luptat pentru mine şi nu m-au lăsat decât când nu a mai fost nimic de făcut… ştiu sigur că i-am făcut fericiţi şi am fost fericită!

Acum a apărut Kiri şi sperăm ca viitorul să fie mai luminos…”

Foarte emoţionantă povestea celor doi peruşei, care au trecut prin atâtea momente dificile. Sperăm din tot sufletul ca stăpâna lor să aibă parte de acum de peruşei sănătoşi şi voioşi şi să păstreze în amintirea curajul şi devotamentul puiuţilor ei.

Puiuţul Blu al Mariei

„L-am primit de Crăciun de la soţul meu, iar în momentul în care l-am cumpărat, stătea timid, retras într-un colţişor, de parcă ar fi ştiut că el e „altfel” faţă de ceilalţi 30 şi ceva de frăţiori multicolori, zburdalnici, ai săi. În acel moment a făcut acel „click” în sufletul meu şi am ştiut că el este „The One”. Cred că este un greywing sau dilute… Cel mai frumos băieţel!

Este un cuminţel şi un blânduţ. Am încercat să nu îi impunem nimic, ci să îl lăsăm în ritmul lui. Noi suntem foarte multumiţi de evoluţia lui. Încă mă chinui să îl învăţ cu fructele, dar în timp am încredere că voi reuşi.

I-am plantat nişte pătrunjel şi salată în ghiveci şi aştept să crească să îi dau să ciugulească. A început să ni se pună pe cap, iar dacă stăm în pat la TV vine şi el şi se pune la noi în braţe şi doarme; ne ciuguleşte mei din palmă; ne jucăm cu jucăriile (el le aruncă sau le împinge către noi, iar noi i le dăm înapoi) şi cel mai mult îi place un globuleţ de Crăciun;

gângureşte şi ciripeşte mult de tot, mai ales dacă vorbim cu el sau dacă îi punem muzică; cel mai mult îi plac baladele rock de la Bon Jovi, Iris, Queen, iar melodia lui preferată (cum o pornim, cum începe să gângurească până se termină) este dansul nostru de deschidere de la nuntă Iris-Vals (ştie el ce ştie ); dansează (se învârte uneori în cerc şi ţopăie); se bucură mult când ne întoarcem acasă şi nu ne vede câteva ore (se întinde, dă din aripioare, se agită); explorează toată camera: parchet, masă, pat, tablouri, dulapuri; roade tot ce prinde: hârtie, cearceaf, perdele, tabloul, căsuţa lui, jucăriile.

Nu ne lasă să îl prindem în mână şi nu ni se urcă pe mână, doar îl atingem puţin pe pieptuţ şi aripioare, însă cu timpul, când va considera el că e momentul, am încredere că se va întâmpla şi asta. Cred că vom deveni prieteni foarte buni!” îmi scria Maria, la câteva săptămâni după ce Blu a intrat în viaţa ei.

Biluţa, o peruşică scumpică foc!

Biluţa are 8 ani, este cam bătrânică pentru specia ei, dar este încă plină de viaţă. Stăpâna ei, Silvia, se bucură în fiecare dimineaţă de jocurile şi prezenţa Biluţei.

” Dimineaţa, ea vine şi mă scoală. Apoi, zboară iar în colivie şi face nani.

Mai târziu, iese pe afară şi se duce pe o crenguţă din bradul meu artificial. Apoi, zboară la geam să ia o gură de aer şi, când se plictiseşte, se joacă cu prietenii ei. Când vine la mine pe birou, foloseşte un CD drept oglindă.

Îi place să îi fac poze, dar am grijă să nu folosesc blitz-ul”, îmi scria în preajma Crăciunului Silvia, despre zilele petrecute cu peruşica ei frumoasă. 

Ara şi Coco, peruşii Alisei

Pe aceşti peruşi i-am întâlnit la fratele meu. Ii  i-a dat cineva, iar soţia lui nu i-a vrut deloc, deloc… aşa că i-am cumpărat eu. Când am ajuns acasă, am căutat pe net să văd şi eu câte ceva despre ei. De când i-am luat, mi-am dat seama că nasurile lor nu sunt normale, aşa cum mai văzusem, şi am descoperit că au râie. Nu am dormit în seara aia, pt că îmi făceam griji forte mari, dacă vor trăi şi vor scăpa. Nu mai zic cât sunt de sălbatici… eu iubesc atât de mult animalele, de dragul lor m-am făcut vegetariană. (Nu înţeleg cum poţi iubi un animal şi să mănânci altul, dar asta-i altă poveste).

A doua zi, pe nişte troiene mari, m-am dus la oraş să le iau câte ceva. Am stat de vorbă cu veterinarul 20-25 minute. După ce mi-a dat soluţia pentru râie, m-am dus la primul magazin de animale şi le-am luat tot ce le trebuia: jucării, 3 feluri mâncare, beţe, nisip, os de sepie. Am început să le dau cu soluţia pentru râie, actul în sine fiind f dureros pt mine… se lăsa mereu cu sânge, Gălbioara ciupeşte foarte rău. După alte 2 zile, am ajuns într-un oraş mai mare şi le-am cumpărat o colivie mult mai mare faţă de ce aveau ei. Am mers la o farmacie de animale şi le-am povestit şi lor despre ei. Mi-au dat antibiotic şi vitamina A. Şi, după 5 zile, să vezi ce bine arătau!

Păcat că nu mă iubesc şi mi-e frică să nu mă urască mereu pt că i-am forţat sa îi iau în mână, să îi tratez să îi fac bine. Îmi doresc să devin prietenă cu ei şi deja de cel albastru, de care zic eu că este băiat şi cred cş este mai bătrân, pot spune că simt o apropiere. Nu mă ciupeşte decât rar şi a zburat pe piciorul meu. Îi cheamă Coco şi Ara. Cea galbenă e tânără, cred că are sub un an. Este o curioasă şi mâncăcioasă. Ronţăie mult la morcov şi îl ceartă des pe Coco.

De când este la mine, de 5 zile, i-au dat sub obraji acei cercei albaştri. Ea era perfect galbenă. Acum i-a apărut o semilună albastră. Nu ştie să interacţioneze cu omul şi ciupeşte îngrozitor. Coco este mai bătrân, o iubeşte mult pe Ara, este un pupăcios şi se supune ei. Amândoi sunt discreţi în ale cântatului, dar sper să ne cunoaştem mai bine, pt că în mine vor avea un prieten de nădejde.

Rico a primit un prieten, pe Billy

Paula Cristina ne transmite noutăţi din viaţa micului ei peruş. „Rico e neschimbat în compartament, nu îi e frică de prezenţa noastră, a stat chiar de l-am pupat, dar nu vine sub nicio formă la noi.  Voiam să fac mai mult pentru el, să-l văd mai activ, mai vesel. Noi ne gândeam că poate a trecut peste vreo traumă, ceva, de-i aşa speriat. Cine ştie cât de chinuit a fost înainte de a ajunge la noi.

Pentru că voiam să îl scoatem din plictiseală, i-am luat un prieten. Aşa că în seara de Moş Nicolae a venit la noi Billy, o dulceaţă de peruş. Suntem mai mult decât încântaţi de el. Şi Rico s-a bucurat să-l vadă, dar e încă reticent. În schimb, Billy e foarte activ, ne-a mâncat din palmă încă din prima seară, a zburat şi a cercetat împrejurările, au zburat împreună. A fost foarte frumos.

În prima seară, au dormit în colivii separate, dar Billy voia tare mult lângă Rico. Am zis că e totuşi prea devreme şi mi-era frică şi de reacţia lui Rico. A doua zi de dimineaţă, cum a ieşit din colivia lui, Billy a zburat direct pe colivia lui Rico!  S-au jucat din nou împreună. Deşi uneori mi se părea că Rico are intenţia de a-l ciocăni. S-au şi pupat  Sunt tare simpatici.

Billy mănâncă şi morcov, banană, salată, pătrunjel… e un curios. Cum îi pun ceva pe colivie cum vine să vadă ce-i. A luat toate jucăriile la rând şi le-a zăpăcit de numa-numa. Acum îi punem să doarmă în aceeaşi colivie, deşi ne chinuim un pic cu Billy să intre… şi cum intră, Rico îi dă cu ciocul de parcă nu l-ar vrea lângă el… dar Billy face ce face şi se aşază lângă el. Până la urmă, Rico n-are încotro.”

Simpatici foc cei doi peruşi, să sperăm că vor deveni buni prieteni, chiar dacă Rico este mai morocănos câteodată.

Coco, Titi şi Bebe

„Bună! Să vă fac cunoştinţă cu familia Peruşel: Coco, Titi şi Bebe. Pe Coco şi pe Titi îi am de 2 luni, iar pe Bebe de o lună. Şi acum să vă spun câte ceva despre cele trei febleţe ale mele. Coco (cel galben cu verde) e un neastâmpărat, cel mai jucăuş face numai prostioare, e foarte curios şi curajos. Titi (albastra cenuşie) e o răsfăţată, o leneşă, mereu întinde cioculeţul să îi dea Coco de mâncare din guşiţă, nu e aşa de activă, dar mi-e tare drag de ea. Îi mai spun şi grăsuţa.

Aaa… şi am uitat să precizez: Coco şi Titi sunt un cuplu. Bebe (alb) e un scump, e piticu meu, el săracu nu prea e băgat în seamă de cei doi. M-am gândit să îi iau şi lui o peruşică deoarece mereu se joacă singur. Ce să mai spun despre ei… încă sunt puţin sperioşi când bag mâna în colivie, o las deschisă ziua, dar numai Coco are curaj, iese şi se joacă prin cameră.

Sper să le câştig încrederea pentru că mi-e tare drag de ei!” – mi-a scris Ana Maria entuziasmată de peruşii ei drăgălaşi şi cuminţei.

Povestea lui Cipirel, peruşelul lui Constantin Gabriel

„Shipirel e un mic năzdrăvan. În prima zi, când l-am adus, mă apropiam de cuşcă şi el venea pe gratii. După 5 zile, i-am dat drumul în cameră, zbura haotic, dar într-un final a învăţat să intre şi să iasă singur (bineînţeles, după vreo săptămână şi ceva).

I-am cumpărat o minge şi aveam un glob prin casă, rătăcit de la Crăciun, le-a găsit (erau în hol, pe un dulăpior) şi a început să se joace cu ele. Mingia era moartea lui, aşa că într-o zi am luat mingia aia şi mă jucam cu ea… ce să crezi! A venit la mine să se joace cu mingia… Eram ff mândru şi fericit.

Bineînţeles că nu venea la mine, dar dacă luam mingea venea după ea, nu îi era frică de mine. După vreo lună,  a venit pentru prima dată pe capul meu. Era într-o sâmbătă şi îi făceam curat, iar el era prin bucătărie… vine la mine, se aşază pe cap, apoi vine pe umăr şi începe să se joace cu lanţul meu… să mor atunci :)).

Apoi, încetul cu încetul, l-am învăţat să dea pup, să vină pe deget (fac semn din deget şi vine la mine sau îi acord atenţie, îl strig şi vine la mine). Încă are un fix pentru deget… îl ciuguleşte, nu suportă să vadă degetul că-l mişc… Dar când vine la mine pe deget nu are nicio teamă, vine nepăsător, vine peste tot unde sunt eu sau părinţii mei sau alte persoane. Nu este străin faţă de o persoană pe care nu o cunoaşte:).

Cât despre hrana lui, dacă eu mănânc măr, mănâncă şi el. Eu îi pun complex de b-uri în apă(câte 10 picături pe zi) e foarte bun, îi face bine, este energic, în fiecare zi are o bucăţică proaspătă de fruct printre gratii.

Secretul pentru îmblânzire e să petreci foarte mult timp cu el, să îi acorzi atenţie, să te joci cu jucăriile de care este ataşat în preajma lui. Îl iubim enorm :X:X, cu el ziua este mai frumoasă, mai jucăuşă:P!!!

Rokolina, o poveste în imagini

e prima zi in familia noastra, avea o luna de zile

deja eram prieteni foarte buni, vroia sa experimenteze o „noua meserie”

despre aceasta meserie vorbeam:)).. e un medic stomatolog, foarte priceput:))

bratara ei favorita, nu pierde ocazia s-o mai jumuleasca putin:))

ochelarii mamei mele sunt o adevarata atractie, e unul din locurile ei preferate de dormit:D

„atunci cand fac baita, mi-e cam rece mie asa si imediat ma urc pe patut:D..sunt cam uratica, dar prietena mea Anca ma iubeste indiferent”

„cam asa imi place mie sa fac nanita”

„distractieeee”.. daca ar fi dupa ea, ar sta toata ziua pe langa seminte sau cojile de la seminte..se joaca frumos mititica”

Kika cea năzdrăvană 

Anca ne-a trimis câteva fotografii cu peruşica ei neastâmpărată.

„Ea este primul animăluţ al meu şi al surorii mele. Am primit-o de la Moş Crăciun, pe data de 23.12.2011!

Imaginea e putin cam neclara, dar cred ca se vede cum Kika se strecoara in paharul de sampanie…

Este o peruşică liberă, răsfăţabilă, alintabilă, pupăcibilă şi adorabilă :)! Toată ziua, de dimineaţă până seara, face numai nebunii!

O iubesc foarte mult şi fără ea… chiar nu aş putea să stau!”

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Coco şi Cocuţa, fericiţi alături de Daniel

Daniel este foarte fericit acum că a reuşit să se împrietenească pe deplin cu peruşii lui. De cum a început să le ofere seminţe din mâna lui, peruşii au simţit că pot avea încredere în el şi i-au răsplătit răbdarea! Bravo, Daniel! Să îi iubeşti şi să te joci cu ei!

„Aceştia sunt Coco şi Cocuţa, peruşii mei iubiţi. La început, au fost tare sperioşi şi nici nu vroiau să mă vadă, lucru ce m-a făcut tare trist dar am spus aşa: într-o bună zi voi încerca să fac o schimbare şi uite că am pus-o în aplicare.

Am încercat tot felul de sfaturi până am ajuns la datul mâncării din palmă, lucru ce trebuia să îl fac de la început, dar am zis să încerc toate metodele. Şi chiar datul mâncării din palmă a pus capăt muncii mele de câteva luni. Uite că în nici o săptămână am reuşit să câştig încrederea şi iubirea lor!”

Rico, peruşelul Paulei Cristina 

Stăpâna lui şi Rico sunt în perioada de acomodare, dar eu cred că se vor înţelege de minune mai târziu.

Sper ca Rico să capete încredere în cei care l-au adoptat şi care ţin la el.

Colivia lui Rico

Să facem cunoştinţă cu Benji

„Puiuţul meu, Benji, are cam 1 an şi 3 luni, este extrem de jucăuş, foarte pofticios şi l-am învăţat să vorbească.

Benji, în prima zi acasă

Îl iubesc enorm!

la joacă

Aici sunt 3 poze, una din prima zi în care l-am adus acasă, când nu ştiam exact sexul lui, ciocul nu se albăstrise şi ultimele două poze fiind recente”, ne-a scris Alexandra Octaviana despre peruşul ei frumuşel ca o bijuterie şi super drăgălaş.

Alexandra, mă bucur mult că Benji este liber şi că îl iubeşti atât de mult!!!

Miki, un albastru cobalt de toată frumuseţea

El este Miki. Îl am de 4 ani şi încă din prima clipă mi-a facut zilele mai frumoase, speciale.

Oricât aş fi de supărată, mititelul ştie cum să mă facă să uit de toate. Îl iubesc! Sper să trăiască 100 de ani!

Ivy, Norişor şi Riki

Ivy şi Norişor sunt peruşii dragi ai Gabrielei despre care ea scrie: Ivy  este un peruşel prietenos şi simpatic – bleo cu gri -iar Norişor, zăpăcită şi foarte curioasă, – alb cu bleu.

Părinţii mei îl deţin acum pe Riki (verde cu galben).

Au un întreg balcon plin de verdeaţă, lumină şi jucării din plin pentru cioculeţele, aripioarele şi inimioarele lor).

Când se întâlnesc cred că sunt cei mai fericiţi. Pur şi simplu debordează de energie şi entuziasm.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Povestea lui Biluţă, peruşul iubit al Andrei

Din pacate, Biluta nu mai e printre noi si as vrea ca ceilalti iubitori de perusi sa-i afle si povestea lui, macar atat pot face in memoria lui.

 Pe Biluta l-am luat pe cand aveam doar 8 ani, intr-o zi friguroasa de noiembrie. Tin minte si acum cum m-am dus cu tatal meu, cu inima stransa si emotionata la un crescator de perusi. Dintre toti, Biluta era cel mai vioi si neastamparat perus, incat nu se lasa deloc prins.

Acasa, stateam cu ochii numai pe el, uitasem de lectii si il urmaream si ii vorbeam mereu. La inceput, Biluta era foarte fricos, dar cu timpul s-a obisnuit cu noi si mi-a adus numai bucurie. Canta aproape toata ziua, se lua la intrecere cu vrabiutele si executa tot felul de giumbuslucuri ca sa imi atraga atentia. Biluta a fost un perus special si era foarte atasat de mine, statea la mine in palma si ma lasa mereu sa-l mangai, iar ca rasplata imi ciugulea degetul, aratandu-si dragostea la randul lui.

Mi-a aduc aminte cum ma duceam noaptea la el in zilele cand fulgera si tuna ca sa-l iau in palma si sa-l mangai pentru a nu-i mai fi frica, zilele cand canta cele mai frumoase triluri (eu le numeam „triluri de fericire”), cand se juca cu clopoteii si cu oglinda facand o galagie de nedescris sau cand se aseza pe umarul meu si se juca cu cerceii mei, cantandu-mi usor la ureche. Uneori, tipa cand nu stateam langa el, vroia sa fie mangaiat mereu, si cum ma duceam langa colivia lui si deschideam usita, nu stia cum sa iasa mai repede si sa fie giugiulit mai repede.

Pe masura ce anii au trecut, devenisem mai apropiati si Biluta era o parte din mine, din sufletul meu. As putea spune ca mi-a marcat viata, mai ales ca l-am avut de mic copil. Nu-mi puteam concepe viata fara el, nu ma puteam gandi la ziua cand nu va mai fi. De cate ori s-a simtit mai rau, mi se strangea inima cat un purice si plangeam pentru ca mi-era frica sa nu-l pierd. Ma rugam mereu sa-i treaca si sa se faca bine, il luam in palma si ii spuneam sa se faca bine pentru ca eu il iubesc si am nevoie de el. Numai cine cunoaste dragostea pentru animale, pentru aceste suflete mici poate sa inteleaga cata bucurie iti aduc si ce legatura se poate naste intre oameni si ele.

Numai ca in ultimile luni din viata lui Biluta, parea mai obosit, inima ii batea repede, respira mai greu si incepuse sa aiba convulsii. Momentul acela a fost foarte dureros pentru ca vedeam cum se chinuie si nu puteam sa-l ajut, ii tineam doar capusorul sa nu se loveasca pentru ca nu mai putea sa stea nici pe bat din cauza ametelilor. A fost groaznic sa-l vad asa, pe Biluta al meu, care era mereu vesel si canta tot timpul. Am sperat doar sa nu se mai chinuie, m-am rugat sa nu aiba parte de durere si isi mai revenise un pic, dar corpul ii ceda incet-incet. Chiar in ziua cand am avut ultimul exam din sesiune si am venit acasa bucuroasa ca am terminat facultatea si cu gandul sa-l vad pe baietelul meu frumos, Biluta nu a mai rezistat, inima lui deja cedase.

Nu te invata nimeni sa faci fata unor asemenea momente si durerea nu se vindeca usor, insa am incercat sa accept si sa ma gandesc ca Biluta al meu canta acum in rai alaturi de ceilalti perusi. Mi-e greu cand ma gandesc ca in noiembrie anul acesta implinea 14 ani, insa in acelasi timp ma bucur ca l-am avut si ca mi-a daruit atat de multa bucurie in toti acesti ani.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Micul Packy

„Îmi face fiecare zi mai frumoasă”, mi-a scris Denisa, stăpâna lui Packy, pe care l-a adoptat în urmă cu 2 luni. „Este un peruş mic de aprox. 5 luni care s-a obişnuit repede în casa noastră. L-am luat de la un crescător de peruşi acum 2 luni şi a devenit un prieten extraordinar! Era obsedat de oglindă, dar, de când am citit articolul tău, i-am scos-o şi acum este un păsăroi mai fericit!!! Preocuparea lui principală este leagănul şi propriile pene, nu cumva să se mişte vreuna de la locul ei :)”

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Rico cel gălbior

Paula Cristina a adoptat de curând un peruşel gălbior tare simpatic. Este încă temător în noua casă, dar va deveni curând stăpânul ei. Deocamdată, le-a arătat stăpânilor lui că îi place muzica şi cântă cu foc… Să aveţi grijă de drăgălaş şi să îl alintaţi, aşa cum merită!

Peruşeii Dianei

„Ei sunt Kirra şi Albăstrel, doi băieţei frumoşi. Primul are un an, iar al doilea în jur de 4.

Îmi ocupă mai tot timpul, dar îi iubesc enorm şi, cum am experienţă cu peruşii, încerc să le ofer tot ce le trebuie”, ne scrie Diana.

Coco, un frumuşel cu codiţa albăstruie

Marius ne-a trimis câteva poze cu băieţelul lui, mie cel puţin mi se pare că este peruşel… o frumuseţe!!!

Şi încă una…

Micuța Ricky

Prima noastră invitată a fost Ricky, o perușică mică şi răsfăţată, în plin proces de acomodare într-o casă nouă.

Stăpâna o iubeşte, i-a umplut colivia cu jucării colorate şi îşi petrece timpul liber cu ea. În câteva săptămâni, a convins-o să vină pe degetul ei şi să iasă din căsuţa ei.

În curând, vor fi buni prieteni şi, probabil, Ricky va începe să şi vorbească. Deocamdată, este timidă şi foarte, foarte cuminte.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Cocolino

Iată că a sosit şi al doilea invitat pe pagina dedicată peruşilor voştri. Cocolino este deja adolescent şi locuieşte într-o căsuţă plină de jucării. Se vede cât de mult este iubit!

Cocolino are o frumoasă culoare albastră, cu irizaţii argintii şi este mândria stăpânei lui.

De-a lungul verii, s-a acomodat deja cu familia care l-a adoptat şi este cuminte şi liniştit în preajma lor. Încă nu are curaj să zboare pe distanţe mai lungi, dar va face şi acest lucru în curând!

Kiki

Vine pe blogul meu şi prima peruşică, Kiki, o fetiţă de toată frumuseţea, cu nuanţe verzui şi galbene, ca o mică bijuterie de smarald.

Kiki este norocoasă pentru că are o stăpână care o iubeşte mult şi care face tot posibilul să o răsfeţe şi să o ajute să se integreze printre oameni. Cu siguranţă, vor fi prietene bune peste puţin timp!

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Coco cel scump

După ce aţi cunoscut-o pe Kiki, vi-l prezint şi pe Coco, prietenul ei.

Are penajul în nuanţe superbe de albastru şi turcoaz, iar obrajii marcaţi cu un albastru electric de toată frumuseţea!

Coco este încă mic, în pragul adolescenţei, dar la primăvara va fi un peruş mândru şi vorbăreţ!!!!!!

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Coco şi Aby, un cuplu adorabil

Coco, peruşelul albastru, este mândru foc de perechea lui, peruşica Aby. Stăpâna lor mi-a scris ca sunt mari amatori să roadă lemn. Este firesc, le place să roadă şi se distrează grozav!!!!!!!!

Paco şi Tasha

Să o cunoaştem pe răsfăţata Paco şi pe scumpul Tasha, doi peruşi care au găsit o familie iubitoare.

„Deşi pare ciudat, Tasha este băieţelul, iar Paco fetiţa. Când i-am cumpărat, vânzătorul din Carrefour mi-a spus că fetiţa este băiatul şi invers. Când am descoperit, nu le-am mai schimbat numele, ne învăţasem deja cu numele lor. Chiar din primele zile casa noastră a fost mult mai fericită cu ei prin preajmă, deoarece cântecele lor ne fac ziua mai bună. Îi iubesc foarte mult, iar din comportamentul lor îmi dau seama că şi ei sunt fericiţi alături de noi, mult mai fericiţi decât ar fi fost în magazin, unde nimeni nu îi răsfăţa”, îmi scrie stăpâna lor câteva rânduri despre răsfăţaţii ei.

Aşa este, oriunde sunt iubiţi, peruşii sunt fericiţi, iar cuştile din magazine rămân în urmă, ca un coşmar plin de umbre.

xxxxxxxxxxxxxxxx

Peruşeii lui Cristi

Am primit câteva fotografii cu doi peruşi drăgălaşi, verzi cu masca galbenă, şi le adaug în pagina destinată prietenilor peruşilor mei.

Stăpânul lor abia aşteaptă ca perechea de peruşi pe care o are să facă primii pui, după cum mi-a spus mai demult pe blog.

Iată cum s-au cunoscut cei doi peruşi… „Rico al meu are o poveste mai deosebită… Nu îl am din magazin. Era o zi de vară, ceasul era vreo 6 după masa şi eram pe teren unde jucam fotbal când, dintr-o dată, l-am văzut zburând. L-am urmărit. Era obosit şi s-a oprit pe un perete, la geamul şcolii, la parter. M-am urcat pe geam şi l-am prins. L-am dus acasa şi i-am dat drumul prin casă… parcă îl aveam de un an, ştia exact unde să aterizeze… Norocul lui că aveam în pod o colivie. L-am trimis pe tata să o aducă şi am plecat să îi fac rost de mâncare de la o vecină care avea o nimfă. I-am adus mâncarea într-o pungă şi i-am pus-o pe birou, iar el a venit şi a început să mănânce… L-am băgat în colivie şi am început să îl mângâi pe piept. Vreo săptămână a stat singur, apoi m-am dus într-o piaţă la un crescător cunoscut de tata şi am luat-o pe Rica. Era cea mai frumoasa de acolo. Din ziua aceea s-au înţeles foarte bine, a acceptat-o şi mă bucur că nu s-au bătut cum fac alţi peruşi”, mi-a scris Cristi. Rico a avut noroc şi este un peruş isteţ, care şi-a dat seama că va supravieţui numai în compania oamenilor. Să le urăm sănătate şi viaţă lungă!!!!!!!!!!!!

Cipi cel mic și isteț

Stăpâna lui Cipi, Cristina, ne scrie tot mai des povestioare din viața puiului ei. Așa că vi-l prezint în imagini și o las pe ea să vă spună totul, de la început…

De cand l-am adus acasa, i-am dat drumul in casa si am stat cu el. De la inceput a fost foarte bland. Sta sa-l mangai, sa-l pup… E foarte dulce. Ne jucam impreuna cu jucariile, mananca morcov (dar numai fiert, pe cel proaspat nu are forta sa-l roada, fiind asa micut), ou fiert… La inceput zbura prin camera si se oprea mai pe unde apuca. Acum, a invatat sa se duca pe colivie.

Ieri i-am dat ceva nou de mancare: kiwi. Si i-a placut la fel de mult cum ii plac mandarinele. Mai ales acele seminte negre. Ce era la cioculetul lui….. parca era un porcusor. Si dupa ce a mancat, am avut niste momente de iubire. L-am luat pe mana si l-am mangaiat, l-am tot pupat si apoi l-am pus pe umarul meu. In fiecare zi ii dau sa manance ceva pentru penaj, nu stiu exact cum se numeste mancarea. Dar nu i-o las in colivie, sa manance cand vrea el. O am intr-o caserola si ii dau eu in fiecare seara, direct din caserola aceea. Si aseara, dupa ce l-am pus pe umarul meu, l-am lasat putin sa se acomodeze, sa vada ca nu-i fac nimic si apoi i-am dat din acea mancarica. A luat cateva “guri”, apoi se uita in jur. Eu il mai si pupam pe spate din cand in cand. Si a fost asa… ceva ciudat. Cand il pupam si stateam lipita cu obrazul de el, manca. Cand nu-l mai atingeam, se uita in jur. Parca se simtea protejat de mine si doar asa manca. Imi venea sa-l mananc de dragalas ce era.

Aseara i-am instalat crenguta lui Cipi, langa colivie. M-a urmarit incontinuu, sa vada el ce-i pun eu acolo. Nu a iesit din colivie sa se duca la ea, imediat. Dar i-am prins o jucarie care ii place lui si am inceput sa ma joc cu ea. Si, ca de obicei, nu a rezistat si a iesit si el afara. A zburat prin camera, probabil sa studieze “terenul”. Si apoi s-a asezat pe colivie si a venit langa crenguta. Si a inceput sa se joace cu acea jucarie si s-a urcat pe crenguta, a inceput sa mai si roada din ea… Nu are el prea multa putere la ros, dar tot nu s-a lasat. I-a placut. Si se mai ducea iar pe colivie, iar pe crenguta. In concluzie, a acceptat-o de la inceput, nu i-a fost frica deloc de ea si ii place foarte mult. A stat mult timp pe ea, mutandu-se de pe o ramura pe alta, jucandu-se cu jucarioarele pe care i le-am agatat pe acolo. Sunt foarte multumita de el, de reactia lui. Si cred ca si el e foarte multumit de noul cadou primit. Poate chiar in semn de multumire, ne-am pupat aseara o gramada. L-am luat pe deget, cand era pe colivie, si vorbeam cu el si il pupam pe cioculet. Si el asa ce mai statea si mai si gangurea pe limba lui. Ne impartaseam dragostea reciproc…

Puteți să citiți multe alte povestioare cu Cipi și Cristina, în sectorul de comentarii de la această pagină. Sunt simpatice și pline de sfaturi pentru cei care abia au adoptat un peruș și vor să afle mai multe despre modul în care se pot împrieteni cu el!!!!!!!! Cipi este un perușel crescut cu mare dragoste de primii lui stăpâni, învățat să aibă încredere în oameni și să mănânce de toate, nu doar semințe. Un asemenea crescător trebuie lăudat!

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Neastâmpăratul Coco

Flori ne-a trimis câteva cuvinte despre perușul pe care l-a adoptat la sfârșitul anului 2011 și câteva fotografii foarte reușite. Ei doi sunt deja prieteni și micul ei peruș este fericit că a găsit o familie iubitoare.

Coco este un papagal foarte neastâmpărat. În ciuda năzdrăvăniilor pe care le face, îl iubesc ca pe ochii din cap. Acum 2 luni m-am gândit să îmi iau un peruș. Din toți perușii din volieră, eu l-am luat pe cel mai mic. Mi-a fost milă de el deoarece toți papagalii îl băteau când el se ducea să pape. Când am ajuns acasă, era foarte speriat (din cauza cutiei în care l-am adus). Când l-am pus în cușcă, s-a dus direct la vasul cu mâncare.

L-am lăsat cam 10 minute să pape (îi era foaaaarte foame) și după, am băgat mâna în cușcă să îl mângâi. Și… ce să vezi!!! S-a urcat pe mâna mea, a luat-o spre cot, a ieșit din cușcă și a început să se joace cu cerceii mei. Am rămas mască. De atunci nu îl mai țin în cușcă decât noaptea. Dacă îl pun pe birou și mă duc în altă cameră, face ca toate alea și vine după mine. A învățat să pupe, să imite pupatul și mai nou, a început să zică și niște cuvinte. Nu le zice prea clar, dar dacă ești atent, vei înțelege. Coco spune deja: ce face băiatu, te iubesc, cipi băiatu, pupic, cipi băiat bun, idiot idiot (tata îi zice așa), ai fost iubit, prostule (eu îi zic așa când se împiedică și cade). Coco este albastru cu alb și are o pată roșie în frunte (mama s-a gândit să îl facă indian și l-a pictat cu carioca).

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Încă un pui cu numele Cocolino…

Cocolino al Marei

Chiar stăpâna lui, Mara, ne-a trimis câteva rânduri despre răsfățatul ei înaripat: Cocolino are un penaj cu multe nuanțe de albastru, piciorușe măricele și ochii mari și negri. În fiecare zi, când îi dau drumul, iau mingiuța cea galbenă și i-o arăt. Când o vede, fuge după ea și începe să se joace cu ea ca un fotbalist, dând cu piciorul.

Cocolino

Tuturor perușilor le place la nebunie să se joace cu mingiuțe micuțe, să le rostogolească prin colivie sau prin casă…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Vi-l prezentăm și pe Rio

Rio cel auriu

El este Rio, puiuțul meu pe care îl am doar de câteva zile. Este taaare neastâmpărat și zgomotos. Vrea să vorbesc cu el cât este ziua de lungă, iar când stau în cameră și nu îi acord atenție, se supără foaaarte tare și începe să mă certe. Când îl las liber prin casă, este tare cumințel, nu poate zbura încă pe distanțe mari… dar seara, când vine vorba de intrat în căsuță, atunci este cel mai greu (deoarece nu știe să se ducă singur și nici să vină pe deget). Trebuie să îl „alerg” prin toată camera, iar când reușesc să îl prind, mă ceartă.

Jucăria lui preferată este o oglindă cu scăriță și mărgelușe… toată ziua se uită în oglindă, apoi trage de ea și o lasă să se trântească de colivie… făcând un zgomooot…  În concluzie, este un puiuț foarte simpatic și plin de viață… pe care îl iubesc tare, tare mult!

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Bisuca și Mat

Bianca are doi peruși super simpatici, pe care i-a botezat Bisuca și Mat. „Bună, mă mândresc cu perușeii mei, fetița, cea galbenă, se numește Bisuca, un nume original i-am pus, zic eu, așa simțind în momentul în care am ținut-o pe deget… iar pe mascul, albastru, îl cheamă Mat, deși inițial mă gândeam să îi zic Blue. Cel mai mult le place să zboare, bineînțeles… Acum le-am luat multe jucării și intenționez să le iau și o colivie mai mare! Orice pentru drăguții mei!”

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Patru peruși răsfățați

Bianca și-a dorit mulți peruși, de toate culorile, și și-a împlinit dorința. Acum are patru. A mai adoptat încă doi pe lângă Bisuca și Mat, încă doi drăgălași frumoși și puși pe șotii.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Le-a construit acasă un loc de joacă super, din crengi de pom fructifer agățate la galerie. Nu știu cât or să mai reziste perdelele, dar ea îi iubește prea mult, ca să nu îi lase liberi! „După cum se vede, Bisuca (cea galbenă) s-a cam prăfuit:-)) dar s-a și împlinit, la fel și Mat (cel albastru) și cel verde, chiar dacă a venit mai recent în familie, iar la scurt timp și cea albă. Acum s-au obișnuit ca de pe creanga de măr să zboare, să meargă la colivie să pape și să bea apă, sunt șefi în casă și, zic eu, peruși fericiți! Îmi place că sunt „vorbăreți”, n-aș mai putea să trăiesc fără ei” – ne scrie Bianca entuziasmată.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Coco și Cocuța, perușeii lui Daniel

Aceasta este povestioara lor, nu este una plină de peripeții și nici fantastică: totul a început în ziua de 16.02.2012 (februarie) în care a fost ziua mea și totodată ziua în care i-am primit. După ce mi-a murit fosta pereche de peruși, am vrut alta și uite că îi am pe cei doi năzdrăvani.

Coco are un penaj de culoare verde cu galben și negru, iar Cocuța este o frumușică de culoare alb, galben și albastru. Sunt niște jucăuși și zboară mult prin cameră. Uneori se mai așază pe colivie, dar în general stau pe bec.

 Coco este un năzdrăvan, când îl prind seara (uneori) să îl bag în colivie, mă ciupește cu toată puterea. Într-o zi am încercat să îl pup pe cioculeț, iar el m-a pișcat de buză că mi-a curs sânge. De atunci nu mă mai apropi de cioculețul lui.

Despre Cocuța nu îți mai zic, este o drăgălașă, mă lasă să o mângâi, dar când este în preajma lui Coco nu mă lasă. Pe ea o luăm și o băgăm în colivie cu un bețiăor de prun.

Sper să îi am o veșnicie, pentru că îi iubesc foarte mult – m-a scris Daniel despre perușii lui.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Cocuţă şi Iana

Dana ne face cunoştinţă cu peruşii ei, Cocuţă şi Ianna. Ianna este fetiţa galben- aurie cu ochii atât de expresivi.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Peruşelul Perlei

Nu îi cunoaştem sexul cu exactitate, dar credem că este băieţel.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Doi pui răsfăţaţi

Peruşii Mădălinei, bucuroşi să se joace pe crengile de lângă colivie şi pe scăriţă.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Un Ricuţă mic, care încă nu zboară

Este peruşul Florentinei şi pozele acestea sunt făcute în prima zi când a sosit în familia lui nouă.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Paco şi Riky, peruşii lui Sergiu

„Cel albastru e Paco (masculul) iar cea verde e Riky (femela). Ambii sunt foarte timizi, îi am de 2 săptămâni, sunt foarte tăcuţi şi pierd toată vremea pe o bară a cuştii sau pe un dulap”, ne scrie Sergiu… nicio grijă, cu timpul vor deveni mai îndrăzneţi şi îţi vor împuia capul cu ciripiturile lor vesele şi cu năzbâtiile lor.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Peruşi mici şi pufoşi
Ştefi mi-a trimis câteva poze cu peruşii ei drăgălaşi şi câteva cuvinte despre fiecare în parte. „Aceştia sunt micii mei îngeraşi, în septembrie fac un an de când îmi bucură zilele cu felul lor de a fi vesel şi plin de viaţă. Cea albastră, cu capul alb, este Gogoşica mea mică, am botezat-o aşa pentru că e dulce ca o gogoşică, iar cel bleo, cu capul galben, este Gogoşonul, care încă nu am certitudinea că este băieţel, dar ce mai contează… Perdeaua este locul de joacă favorit, deoarece acolo ne putem exersa numărul de cascadorii cu capuţul în jos, preferat în special de prinţesa mea, care zi de zi îmi oferă câte un pupic dulce să îmi arate că mă iubeşte, spre deosebire de băieţel care o priveşte circumspectru…”