Ajutoare pentru cioc şi gheruţe

Majoritatea dintre voi este deja familiarizată cu toate accesoriile de colivie necesare sănătăţii peruşilor. M-am gândit totuşi să prezint trei accesorii deosebit de utile, care nu trebuie să lipsească din viaţa unei păsări de colivie, indiferent de specia acesteia.

loc de joaca colorat

Gheruţele şi cioculeţele peruşilor cresc în permanenţă, aşa cum cresc şi unghiile noastre. Păsările încearcă să le tocească să nu le incomodeze la mâncare, la mers sau la aterizarea pe o suprafaţă plană. În captivitate, trebuie să le oferim instrumentele necesare pentru a-şi face singure “pedichiura” şi pentru a menţine ciocul la o lungime firească. Alături de jucăriile şi barele de lemn, mult mai indicate decât cele din plastic, iată ce ar trebui să mai aveţi prin colivii (nu trebuie toate odată):

Osul de sepie sau cuttlebone (cum e trecut pe ambalaj)

Este cea mai bună sursă de calciu pentru păsările de colivie şi un instrument eficient pentru tocirea ciocului. Majoritatea peruşilor sunt obişnuiţi să roadă osul poros, dar cei care nu au avut de-a face cu el, trebuie încurajaţi. În primul rand, nu agăţa osul de sepie în colivie din clipa în care îl cumperi.

os de sepie

Dacă peruşul nu ştie ce este, se va feri de el, îi va fi teamă să se apropie. Lasă osul câteva zile în afara coliviei şi prefă-te că te joci cu el, că îl “ciuguleşti” cu degetele tale. Astfel îi vei stârni curiozitatea păsării să îl inspecteze de aproape. Ulterior, poţi pune osul în colivie, prins cu o clemă de metal de gratii. Dacă peruşul este în continuare speriat de os, ar fi bine să îl tai în două bucăţi, să pară mai accesibil. De obicei, păsările mici preucm peruşii se feresc de obiectele mai mari decât ei.

Barele sablate

Sunt bare de plastic acoperite cu un strat consistent de nisip fin, colorate şi atractive pentru peruşi. La unul din capete au şurub cu ajutorul căruia pot fi prinse oriunde între gratiile coliviei. Sunt deosebit de bune pentru picioruşe şi gheruţe.

bara sablata

De ce? În primul rând, nisipul fin, dar suficient de abraziv, toceşte gheruţele ori de câte ori pasărea ţopăie pe bară. În al doilea rând, forma acestei bare, mai groasă într-o parte şi mai subţire în alta, face masaj picioruşelor şi ajută circulaţia sângelui. La fel ca şi osul de sepie, recomand să fie montate pentru început în afara coliviei, dacă peruşul se fereşte de ele. În plus, la aceste bare, poţi alege o culoare atractivă, galbenă, portocalie sau verde, să fie pe placul micului înaripat.

Blocul mineral

Cu forme haioase de fructe, colorate viu în galben sau roz, blocurile minerale sunt şi ele de ajutor la tocitul ciocului. În plus, aduc un aport de calciu, magneziu şi iod la dieta cu seminţe care este, de obicei, săracă în minerale. Blocurile minerale au avantajele lor, dar şi dezavantaje. Sunt obiecte făcute din substanţe de sinteză, colorate artificial şi ar trebui oferite peruşilor doar pentru perioade scurte. Sunt mai bune iarna, înainte de împerechere, ca peruşica să absoarbă mai mult calciu, pentru a depune ouă. Dar, trebuie să reţineţi că, la fel ca şi în cazul nostru, peruşii reţin calciu în organism cu ajutorul vitaminei D pe care o sintetizează din lumina naturală a soarelui. Peruşii ţinuţi departe de lumina naturală, în îngherele întunecate ale casei sau, mai rău, prin pivniţe transformate în aviare, nu beneficiază de aportul necesar de vitamina D şi de calciu.

bloc mineral ca fructele

Mare atenţie când cumpăraţi un bloc mineral: să fie fabricat de o firmă de încredere, să scrie pe ambalaj procentul de calciu şi de iod, să menţioneze că vopseaua cu care este colorat nu este toxică pentru păsări.

About these ads

22 comentarii (+add yours?)

  1. Anny
    Feb 12, 2013 @ 15:01:37

    :*:*:*:*:*:*:*am si eu bloc mineral , osul de sepie din pacat l-am scos nu prea se ducea la el, de 2 anisori de cand o am pe kiki nu a atras-o delok:D, poate o sa mai incerc iar barele sablate, am vazut in magazine da rnu am incercat ptr ca nu mi-a atras atentia, dar o sa ii iau cand am banuti pentru ca am citit ce ai zis si pare fff interesant, i-am luat tot in genul acela un suport pentru gherute din piatra ponce am impresia ca e, nu stiu cum se numeste exact dar kiki roade non stop la el=))=))…..rode tot ce prinde:D…pooop adina:*:*:*

    Răspunde

  2. Maria
    Feb 13, 2013 @ 09:26:23

    Poate fi toxic blocul mineral daca e consumat in exces?
    Perusica mea, care e mai nazdravana, mi-a ros tot blocul mineral intr-o zi (era din acela portocaliu cu gust de portocale) – ii era necaz ca am inchis-o: de obicei sunt liberi in balcon dar cam doua zile pe saptamana cand nu sunt acasa ii inchid ca sa nu pateasca ceva, mai ales ca lipsesc de acasa mai mult de 12 ore. Seara cand m-am intors era numa un praf portocaliu in tavita si pe penele de pe cap, jucariile si mancarea aruncate peste tot si din blocul mineral mai ramasese suportul de plastic. A doua zi mi-a facut placintele maro, dar deocamdata nu am vazut altceva deosebit la ea.

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Feb 15, 2013 @ 11:03:51

      Maria, blocurile minerale pot fi toxice daca sunt colorate cu vopseluri toxice, de obicei e vorba de blocurile minerale fabricate in China sau in tari asiatice. Daca ai luat un bloc mineral de calitate, pe care era mentionat ca nu este toxic si purta marca unei firme de incredere, nu ai de ce sa iti faci griji. Sa speram ca nu va pati nimic. Pe viitor nu ii mai lasa in colivie obiecte de genul asta pe care le poate roade pana la epuizare. Ea a avut un comportament violent in absenta ta, privata de libertate… se va repeta de fiecare data… si perusica mea facea la fel, de aceea nu o inchideam niciodata… cu orice risc… e adevarat, insa, ca in camera ei nu erau deloc pericole.

      Răspunde

  3. Maria
    Feb 15, 2013 @ 19:07:40

    Buna Adina! Multumesc pentru raspuns.
    Din pacate nu m-am uitat cu atentie pe cutie, nu stiu de cine era fabricat, dar am observat ca nu are nimic perusica deocamdata, placintelele i-au revenit la normal. Are perioade cand e foarte nervoasa si agitata: mi-a ros capacul la o cutie de carton pe care i-o lasasem acolo sa se joace – l-a facut bucatele, bucatele, sau betele de salcie din casuta lor pe care stau tot asa intr- o zi l-a facut rumegus; intr-un timp zbura pe perdea si se juca la marginea geamului mai apoi am vazut ca rosese gipsul si scotea bucati de spuma, mai avea un pic si evada din balcon… De regula insa cand sunt acasa chiar daca are deschisa usita sta in colivie si doar cand povestesc cu ea sau o chem la joaca iese afara daca nu e foarte cuminte. Imi e teama sa ii las liberi ( mai am o nimfa si un perusel – cu care nu e pereche), am gasit-o agatata cu piciorusul in atele pe care le-a scos din perdea, noroc ca eram acasa….

    Răspunde

  4. anca
    Mar 13, 2013 @ 07:53:36

    buna eu la-am luat pe kiki de revelion si nustiu cum sa invatat asa cu mine vn la mine pe mana pe cap pe umar .Eu incerc sa o fac sa vb ii spun cateva cuvine zilnic si dupa se retrage intr-un loc si incepe sa faca sunete ciudate adica cum ar veni ca incearca sa spuna darr nu poate.Si mai e ceva poti sa imi spui cum sa-l fac pe kiki sa vorbeasca.Multumesc!!!!

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Mar 13, 2013 @ 10:46:06

      Un perus invata sa vorbeasca imitand stapanul preferat. Daca repeti de multe ori cuvintele pe care vrei sa le invete, daca vorbesti mult cu el si tii cate o lectie dimineata si una seara cand perusul este linistit si te asculta, va incepe incet incet sa te imite. Important este sa repeti mult…

      Răspunde

  5. anca
    Mar 13, 2013 @ 17:36:16

    pai si cam cat sa stau cu el

    Răspunde

  6. anca
    Mar 13, 2013 @ 17:39:08

    si osul de sepie este pentru a ascuti ciocul sau pentru a toci pentruca kiki nu-si toceste de log ciocul.Si nustiu dece

    Răspunde

  7. Felix
    Apr 08, 2013 @ 07:21:16

    Am o intrebare,perusului ii trebuiesctaiate neaparat ghiarele. si dacada ce potfolosi?

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Apr 08, 2013 @ 09:24:18

      Felix, perusilor nu trebuie sa le tai gherutele. Daca au barute de lemn din colivie si bare sablate le tocesc singuri. Gherutele se taie numai cand sunt extrem de lungi si indoite mult la capat, iar atunci e bine sa apelezi la un veterinar, sa nu faci tu acasa asa ceva, pt ca prin gherute sunt mici vene cu sange, le poti taia gresit si se pot infecta.

      Răspunde

  8. Andreea
    Apr 30, 2013 @ 16:14:52

    Buna!! Tocmai mi-am luat o pereche de perusi si nu stiu cum sa ii fac sa vina la mine!!Daca incerc sa il iau pe Coco .. sa vorbesc cu el sau sa il tin pe manuta ma ciupeste.. Mentionez ca mereu vorbesc cu ei! Pana acum nu am mai avut perusi si nu stiu cum sa ii ingrijesc foarte bine! M-ati putea ajuta? Am auzit ca le trebuiesc taiate penele…Este adevarat? Daca da… la cat timp? As dori cat mai multe detalii despre ei daca vreti sa ma ajutati… Vreau sa ii ingrijesc cat de bine se poate..

    Răspunde

    • Andreea
      Apr 30, 2013 @ 16:53:54

      P.S:Coco nu poate zbura de cand l-am cumparat!!Are penele scurte!!E ceva grav ??

      Răspunde

      • Casa cu perusi
        Mai 06, 2013 @ 17:56:55

        Perusul tau fie este foarte mic, pe la vreo 2, 3 luni si penele nu au crescut suficient sa il tina in aer, fie are penele de la aripi taiate ceea ce mie mi se pare o barbarie si de multe ori impiedica perusii sa mai invete vreodata sa zboare.

    • Casa cu perusi
      Mai 06, 2013 @ 17:55:47

      Buna Andreea, pe blog vei gasi o multime de sfaturi sa iti ingrijesti cat mai bine perusul. Citeste cu atentie articolele despre comportamentul lor, sa stii cand vrea sa comunice cu tine, citeste despre hrana si curatenie si apoi sfaturile de la pagina Cum te imprietenesti cu perusul tau. Cu siguranta te vor ajuta si vei gasi multe informatii detaliate. Unde ai auzit tu ca trebuie taiate penele? nu exista trebuie, scurtarea penelor din aripi este o practica barbara la care recurg cei care nu stiu cum sa se comporte cu perusii lor si cum sa se imprieteneasca cu ei, cu penele scurtate perusii nu mai pot zbura, se simt privati de un drept natural, devin nesiguri pe ei, timizi sau agresivi, depinde de stapan, dar in niciun caz acest lucru nu ii ajuta.

      Răspunde

      • Andreea
        Mai 06, 2013 @ 18:02:10

        Multumesc mult! Din pacate nu am stiut cum sa ii ales si imi dau seama ca perusa are ceva pe cioc… este ceva alb … ma gandeam ca ar putea fi raie. Dar daca era raie cred ca ii apareau cojite albe si pe picioruse si ii se inrosea pielea pe langa cioculet. Pe picioruse nu are nimic si nici pe langa cioc nu are semne.. Dar se scarpina… Am cumparat ulei de parafina si nu are niciun efect… Se poate sa aiba asa ea ciocul? Daca as putea sa pun o poza sa iti arat.

      • Casa cu perusi
        Mai 06, 2013 @ 18:10:58

        Andreea, incearca sa faci o poza foarte clara si sa o pui pe pagina noastra de facebook sau sa imi trimiti pe mail. NU te grabi sa dai cu ulei de parafina daca nu e raie. Faptul ca se scarpina des, este specific perusilor, sa stii… raia incepe cu cojite alb-galbui sau cu piele extrem de rosie si golasa. Perusii se scarpina mult pe stres, sa isi curete penajul sau ciocul… este o trasatura caracteristica.

      • Andreea
        Mai 06, 2013 @ 18:32:20

        Am pus doua poze si voi mai pune una facuta chiar acum… Sper din tot sufletul sa nu fie raie!!:(

  9. Andreea
    Mai 06, 2013 @ 18:14:04

    Imediat o voi pune pe pagina de facebook..

    Răspunde

  10. TeodoraTeodora
    Dec 31, 2013 @ 12:11:35

    Daca perusul meu tot musca din cusca si isi tot fraca ciocul ca pe pila inseamna ca are ciocul prea mare si vrea sa ilscurteze sau I’ll doare ceva si face asa ca sa se linisteasa pentru ca de peste o luna a ramas fara coada si acum ii creste. Este posibil sa il doara de de asta isi freaca ciocul si in plus de cand ii creste coada e din ce in ce mai nervos.. Si nu stiu ce sa fac pentru ca sper sa nu fie ceva serios.. astept raspuns cat mai repede..

    Răspunde

    • Casa cu perusi
      Ian 09, 2014 @ 21:16:14

      Teodora, un perus fara coada este mai nervos si mai agitat, coada il ajuta la zbor sa isi mentina echilibrul, asa ca, fara ea, nu se simte deloc bine. Apropos, sper ca ii dai drumul prin casa sa zboare ziua.

      Răspunde

  11. Amaya
    Apr 25, 2014 @ 21:21:06

    Salut! Am văzut în articolul de mai sus că există nişte bare sablate pentru peruşi. Ştii cumva de unde se pot achiziţiona? Am fost să mă uit de ele în hipermarketuri, în pet shopurile de cartier şi din mall şi nici urmă de aceste bare speciale. Ştii dacă se pot cumpăra şi online?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 124 other followers

%d bloggers like this: